In ultimii ani, boala - invocata, erupta si depistata in ceasul al doisprezecelea - le-a fost multora colac de salvare. Boala a devenit o metoda in voga de eschivare, macar temporara, din fata raspunderii, iar uneori, chiar o arma redutabila care ii transforma pe “pacienti” din (posibili) invinuiti, acuzati, condamnati in victime, in martiri.
Tipul acesta de boala loveste, in general, oameni cu functii, cu influenta, cu bani, pe care legea sau schimbarea de regim ii pune in situatii carora, din lasitate, nu le pot face fata... Amintiti-va, de exemplu, cati sefi de institutii publice bolnavi am avut doar aici, in Timis, de prin ianuarie pana prin iunie 2005... Pe unii boala ii lovise inca din ajunul controalelor anuntate, coordonate de oameni care nu au putut fi imblanziti anticipat. Vine tare din urma categoria de sefi mai mari sau mai mici pe care bolile ii prind de regula la ora scadentei, venita si ea dupa o perioada in care s-au crezut stapani si pe institutie, si pe oameni, si pe lege. In momentul in care vad deasupra capului nori amenintatori, se imbolnavesc, se retrag intr-un concediu medical, timp in care cauta o bresa care i-ar putea salva. Nu cei din urma din categoria bolnavilor de conjunctura sunt cercetatii penal, arestatii ori cei ale caror procese se apropie de final si pentru care se anunta sentinte carora le lipsesc cuvintele magice “cu suspendare”.
Sigur, nu toti acuzatii deasupra carora pluteste amenintator spectrul pedepsei cu inchisoarea si nu toti arestatii isi permit sa se imbolnaveasca. Si, daca o fac, o fac oricum pe riscul lor... Se imbolnavesc cu folos puscariabilii cu statut de vip, care, cum spuneam, au bani, influenta si, implicit, o armata de consilieri, avocati, medici, procurori, magistrati la picioarele sau la conturile lor. Oamenii acestia nu se imbolnavesc de spondiloza ori spasmofilie sau de cine stie ce boala banala si
