La 15/28 august 1916, Romania a intrat, dupa doi ani tensionati de neutralitate, in Razboiul care avea sa-i aduca intregirea granitelor sale si reunirea tuturor fratilor sub o aceeasi stema si sub un singur drapel national.
Dupa noua decenii de la acele memorabile evenimente, privind lumea in care imi este dat sa traiesc, ma gandesc, scriitoriceste, cum ar mai putea fi evocat timpul de atunci. Cum i-ar mai putea intelege, indeosebi imberbii nostri bacalaureati, care fac din Ion al Glanetasului si din Nicolae Moromete figuri de autentici intelectuali, pe cei care atunci, in 1916, la varsta lor de acum, sau a tatilor lor, au pornit la lupta pentru Romania Mare? Ei, care, astazi, percep stagiul militar, cu tot ceea ce implica el, inclusiv ideea jertfei pentru tara, ca pe o corvoada de care bine ca Europa i-a scapat.
Ce le mai poate spune tinerilor de acum o relatare, precum aceea dintr-un ziar al vremii, Actiunea, care scria despre "trenurile (care) au defilat zilele acestea cu soldati pe acoperis. In soare sau ploaie, ei erau mereu veseli. Faceau haz de toate alea, spuneau anecdote si povesti; timpul trecea si nici unul nu se gandea la ziua de maine". Nepasator la moartea ce-l astepta, "romanul de la tara merge la razboi ca la hora. Cand l-oi vedea posomorat, sa stii ca nu se gandeste la el: il nelinisteste soarta celor d-acasa ori fanul ramas necosit".
Care fan, acum, in miez de august 2006?
Stim acum, dupa 90 de ani, mult mai multe decat cei de atunci. Se cunosc culisele multor actiuni. Se cunosc jocurile vanitatilor si ale ambitiilor, ale vanzarilor si ale cumpararilor. Stim cat de contradictoriu se comportau politicienii vremii, "zbatandu-se" intre interesele proprii si cele ale natiunii. Stim cate patimi s-au dezlantuit atunci si, mai ales, in anii ce au urmat.
Cunoastem cum s-au deturnat mai apoi multe dintre dezideratele
