O intamplare la Festivalul International "Noptile de Poezie de la Curtea de Arges" 2006.
Intram prin arcada in curtea Bisericii Domnesti de la Curtea de Arges. In fata noastra - cerul, o pala de vant, dar mai ales ziduri din piatra de rau, caramizi rosii, subtiri, ridicate spre cer din pamantul inierbat. Pietrele tin biserica alaturi de cuvintele Domnului si de rugaciunile oamenilor. De sute de ani se amesteca in peisaj umbra teilor centenari, o data cu paloarea fanului proaspat cosit si adunat in capite.
Poetul Philip Meersman (Belgia) ii povesteste ceva poetei Chiranan Pitpreecha (Thailanda), apoi amandoi izbucnesc in ras. Nimeni n-o mai aude pe Ana, zidita, spun unii, chiar aici de catre Mesterul Manole. Nu in Manastirea Argesului a fost ea insa zidita de vie, ci aproape de Curtea Domneasca, in Biserica Domneasca. Eu o aud tanguindu-se dindaratul zidului. Vocea ei, spun unii, s-a transformat in raul Arges, curgand printre pietrele tot mai rotunde, fie vara, fie iarna. Asa ca nimeni nu mai stie daca este vuiet de ape sau voce de om cea care rasuna fie noapte, fie zi. Vrem sa intram in biserica, sa gasim locul de unde vine vaietul, de unde pleaca disperarea, dar usa e inca inchisa.
Sabina Messeg (Israel) priveste cu atentie piatra sculptata a ramelor din jurul ferestrelor inalte, dar tare inguste. Nu prea multa lumina trebuie sa patrunda in lacasul sfant, caci lumina vine din interior. Touria Ikbal (Maroc) a facut un tur al bisericii, amintindu-mi ca budistii isi inconjoara templele de trei ori. Fara sa ne dam seama, apare o doamna al carei obraz drept este acoperit cu o basma. Ea o sa ne impartaseasca din misterele bisericii. Intai de toate, insa, ne spune, de cum pasim inauntru, ca a suferit de curand o pareza la obrazul drept, asa ca nu va putea vorbi prea tare. "Umiditatea asta ma omoara. Nu mai pot. De treizeci si trei de ani, fie va
