Din cand in cand, probabil in criza de alte idei mobilizatoare, partidele vorbesc despre alegeri anticipate. Interesanta idee, intr-adevar. Nu de alta, dar pe asta inca n-am vazut-o pe timpul vietii noastre biologice. N-am vazut cum e sa fie o criza atat de zguduitoare, incat sa nu mai fie posibil nici un compromis, nici o cale de impacare intre principalii actori ai vietii noastre publice. Presedintele si premierul s-au intrecut in promisiuni (sau amenintari?) privind anticipatele. Liderii locali ai partidelor s-au angrenat in joc, mai de voie, mai de nevoie. Ce aduc alegerile? Pentru partide - un test de coeziune, clarificare ideologica si priza la public. Pentru democratie - verificarea functionarii mecanismelor de reglare a problemelor societatii. Pentru public - prilejul de a da verdicte privind performantele (sau esecurile) clasei politice. Teoretic, castigatorii alegerilor au, dupa scrutin, sase luni de adeziune totala a publicului, pentru marile reforme. Practic s-a vazut ca la noi cel putin castigatorii, oricare au fost ei, au avut doar o lunga perioada in care au investigat care sunt parghiile Puterii si cum actioneaza ele. Ce s-a pierdut prin concentrarea energiilor discursive in jurul temei anticipatelor a fost ocazia de a face, intr-adevar, ceva util pentru tara. Ce conducator de servicii descentralizate e curios sa duca la indeplinire ordinele ministeriale (in afara celor curente), daca se gandeste ca si Guvernul e cu bagajele facute, si pozitia sa este in bataia vantului? Ce donatori mai sunt dispusi sa dea ceva partidelor, daca are sentimentul ca isi arunca intreaga contributie pe apa sambetei? Si, mai ales, ce activist de partid, cat ar fi el de fanatic, este capabil sa stea in alerta in permanenta, fara vacante, fara odihna? Aflam ca alegerile anticipate s-au amanat pana dupa integrarea in Uniunea Europeana. Daca vor fi organizate in 2007, semna