C(RAMPE) "Cred ca, de fapt, copiii exista ca sa ne amintim de ingeri. Ca sa nu ne simtim iremediabil pervertiti. Ca sa nu uitam ca starea normala e starea de copil. Poate ca motivul pentru care ii confundam cu ingerii este tocmai acela ca sunt mai aproape de cer decat noi" C(RAMPE) Prima oara cand am vazut-o pe Cleopatra Stratan a fost in binecunoscutul videoclip cu Ghita si cu portita. Era atat de mica, incat m-am intrebat cu ce baterii merge. Niste oameni rai la suflet o pusesera sa care dupa ea un geamantan care parea greu si ea se conforma. A mai trecut ceva vreme si am vazut-o din nou luni dupa-amiaza in emisiunea lui Capatos, VDTV, de unde am si aflat de concertul ei, programat pentru 20 august la Teatrul Nottara.
Atat de mica, incat iti vine s-o bagi in buzunar. Dulce si lipicioasa ca un serbet de vanilie. Delicioasa ca o inghetata. O floricica, dar o floricica supertrendy. Un sufletel. Stie literele la trei ani si deseneaza valuri cand iti da autograf. De cate ori este intrebata, comunica frumos data concertului ei ca pe o lectie bine invatata. Cand vorbesc oamenii mari, ea se stramba in toate felurile. Uneori ti-o tranteste senin, pentru ca s-a plictisit: "Tati, mergem acasa, mancam, ne culcam si dupa aia mergem la leagane".
O nostalgie incerta ma asasineaza duios. Cleo e un copil... ba nu... e un inger. (Data viitoare cand am s-o mai vad am sa ma uit pe spatele ei sa vad daca nu cumva are aripi - eu o banuiesc ca nu e din lumea asta). Adultul cu o minima inclinatie spre autoanaliza are, atunci cand o priveste, culpe indefinite. De fapt, lucrul acesta se intampla cu oricare copil cu care intra in contact. O oglinda fictiva si totusi concreta ca o senzatie de foame ii reflecta o lipsa irecuperabila. E lipsa unei curatenii sufletesti pe care stii c-ai pierdut-o iremediabil atunci cand te-ai facut mare. Te simti jegarit si de nimic, ceea ce,