Primul disc al celor de la Ramones se numea Leave Home. Imperativul culturii tinere la mijlocul anilor ’70 suna cam asa: Cara-te de acasa! Iar tinerii isi paraseau in turma caminul familial, se lasau de scoala, traiau in case ocupate si in medii boeme in care mica criminalitate era la ea acasa. in cautarea unei noi orientari politice si culturale, pe care hipiotii Woodstock nu le-o ofereau, lasau in urma lor promisiunile mic-burgheze din categoria my-home-is-my-castle.
Cine era in stare sa produca un riff intemeia o trupa punk si le arata degetul mijlociu reginei-babeta si lui Margaret Thatcher – personificarea vie a complexului castrarii.
- Punk-ul – subconstientul ascuns
Beat-ul minimalist-infundat al celor de la Ramones si sunetul isterico-psihotic al celor de la Sex Pistols subliniaza agresiunea gregara a generatiei punk, care se aseza pe strazi si in piete publice, pentru a-i soca pe trecatori si a-si adjudeca spatiul public. Punk-ul – o demonstratie vizuala de durata. Pina astazi. Exista o diferenta totusi. Astazi punker-ii cersetori nu mai raspindesc frica si groaza in zonele pietonale din metropolele vestice, mai degraba condimenteaza atractia orasului pentru turistii filistini care vor sa readuca tensiunea interzisa a tineretii lor irosite in metropolele-safari contemporane.
Punker-ii anilor ’70 erau indivizii respinsi din regatul umbrelor, tinutul unei bunastari construite pe minciuni, compromisuri si o subiectivitate dizlocata, bunastare in curs de dizolvare.
Ei revendicau orasul ca fiind spatiul lor vital. Viata trebuia sa se petreaca la vedere. Proiectele de arhitectura si de design ale vremii tinteau catre o planificare urbana ostila vietii si orientata spre profit. Astfel ca Vito Acconci, un artist de granita, situat undeva intre artele plastice, arhitectura si performance, a reluat asa-numita arhitectura u
