A trecut aproape o luna de cand Shakira s-a dezlantuit la Timisoara, in mega spectacolul anului, al deceniului, al inceputului de mileniu. Nu stim, in cifre, cati dintre timisoreni s-au inghesuit sa-i vada columbiencei miscarea scenica. Dar, probabil, dintre cei care au facut-o, un procent covarsitor a ramas pe retina nu cu dansul cantaretei sud-americane, ci cu stema Consiliului Judetean Timis ori cu imaginea cladirii de un gri elegant a Palatului Administrativ. Si asta pentru ca, spun reprezentantii C.J.T., institutia a beneficiat de publicitate de pe urma acestui eveniment. In contrapartida pentru inchirierea Stadionului “Dan Paltinisanu”.
Cu alte cuvinte, C.J.T.-ul nu a incasat bani cash pentru inchirierea stadionului, pentru a-i varsa mai apoi in pusculita publica, ci a primit 100 de bilete si un snop de publicitate. Feed-back-ul acestei reclame de cateva sute de milioane de lei nu il comentam noi. Dar avem, totusi, o nedumerire : cine si cum a promovat imaginea C.J.T.-ului? Shakira, imprimandu-si stema Consiliului Judetean Timis pe abdomenul bine lucrat la sala de forta? Organizatorul concertului, atasand la fiecare al zecelea sms, salutari de la C.J. Timis?
Daca sunteti curiosi de efectul acestei reclame facute pe bani publici, deci si pe ai dumneavoastra, nu aveti decat sa mai scoateti un ban si pentru un sondaj de opinie si sa va satisfaceti curiozitatea... Noi am incercat sa o facem, e drept cu costuri minime, adica una coala A4 si cateva impulsuri inghitite de trimiterea unui fax catre C.J.T. Fapt pentru care, pare-se, nu am starnit interesul. Si pentru ca reprezentantii C.J.T. ne-au citit, probabil, printre randuri solicitarea, facuta de altfel in litera legii, ne-au raspuns tot in stil sotron. Fapt pentru care le reamintim ca sunt datori cu niste raspunsuri pe care legea ii obliga sa le dea. Cum au fost distribuite aceste bilete - prin vanzar