Vedeta de televiziune a saptaminii recent incheiate a fost indubitabil, adica „neindoielnic“, mai pe intelesul celor care nu au lucrat la institute de lingvistica, Doamna Mona Musca. Scriu cu profunda amaraciune si acreala aceste simple consideratii. Scriu cu vadita neputinta de a intelege resorturile unui anume tip de comportament.

Scriu cu lipsa de speranta a celei care crede nesmintit ca femeile trebuie sa fie mai bune si mai corecte decit barbatii. De ce? Prin insasi natura lor de a duce viata mai departe. Biologicul face parte dintr-o etica superioara a naturalului. Sigur ca legile scrise si nescrise – precum cele din lumea araba, care le supun pe femei la chinuri, sacrificii si umilinte greu imaginabile – ar trebui sa fie egale pentru toti. Dincolo de sexe, religii sau apartenente etnice. Suna frumos pe hirtie, prin tablele de legi ale omenirii sau pe la simpozioanele si colocviile pe unde ne vinturam fustele ca sa fim si noi luate in seama. Dar sa nu lungesc prea tare aceste generalitati: dna Musca a fost deconspirata de propriu-i trecut. La junete a acceptat – si a semnat in clar, o conventie de „prestari servicii“ – sa colaboreze cu „organelle“.

Sigur, un moment cumplit, cu procese de constiinta, daca le-o fi avut. Atunci. De inteles sI, eventual, de iertat. Ce ramine de NEiertat este atitudinea de azi, cind, in loc sa-si asume eroarea, greseala, pacatul sau cum vrem sa-i spunem, dna Mona Musca o tot intoarce ca la Ploiesti si incearca sa se explice. Eventual, disculpe. Ca nu a facut nimic rau, ca a fost un gest patriotic – saracele Ecaterina Teodoroiu si Donca Simo – ba si mai si, a vrut sa-i protejeze pe sarmanii studenti straini pe care-i turna la „servicii“. Tot atit de patriotice, care urmau sa-i maltrateze pe demonstrantii de la Brasov si pe cei din decembrie ‘89. Doamna Mona Musca ar fi putut, in ceasul al doisprezecelea, s