Scena mitica de pe un vas grecesc, 550 i.Hr. Intre cele cinci personaje se distinge Achileus, ridicand cu mana stanga coroana pe care i-a daruit-o Thetys, mama sa Maretia eroilor tragediei antice - asa ne invata teoria clasica - consta in taria cu care acestia isi asuma soarta. Chiar daca omeneste nu li se poate imputa vreo vina, adeseori nefiind nici macar constienti de sacrilegiul savarsit (vezi cazul cras al lui Oedip), ei nu schiteaza nici un gest de revolta impotriva consecintelor provocate prin sfidarea - trufasa, din perspectiva olimpiana (hybris inseamna trufie, aroganta, infumurare) - a unor legi neinduratoare; iar lantul nenorocirilor isi urmeaza implacabil cursul, spre deznodamantul prestabilit prin vointa divina. Menit sa le insufle spectatorilor compasiune fata de victimele indreptatitei razbunari (nemesis) a zeilor si sa-i ajute la propria lor purificare (catharsis) de orice pasiuni josnice, teatrul antic cultiva astfel o atitudine stoica in raport cu destinul, manifestata prin acceptarea fatalitatii ca un dat primordial, obiectiv, inexorabil.
Cat de departe suntem astazi de o asemenea seninatate inteleapta! Cu vreo doi ani in urma, la un hotel din Berlin, m-am dezechilibrat in timp ce ma aflam sub dus si, urmarit de clipa nefasta, am alunecat, am cazut pe spate si m-am ciocnit zdravan cu capul de perete. M-am ales astfel cu o comotie cerebrala care m-a tintuit la pat cateva saptamani bune. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu urmari mai grave; dupa primele zile, cand inca nu era prea limpede daca ma voi alege ori ba cu ceva sechele, cativa prieteni, animati, desigur, de cele mai bune intentii, m-au sfatuit totusi sa cer despagubiri din partea proprietarului hotelului. Pe el nu-l costa nimic, ziceau, precis are o asigurare pentru astfel de cazuri, iar tie cateva miare nu ti-ar strica deloc! Nereusind nicicum sa-i conving ca n