Sunt aproape cinci ani de cand revista "Formula As" nu oboseste sa lupte pentru salvarea Rosiei Montane, de amenintarea mineritului aurifer cu cianuri.
Motive sunt multe: frumusetea dumnezeiasca a zonei, vechimea satelor si a traditiilor motesti, istoria locului (pagina tragica a istoriei nationale), importanta de exceptie a vestigiilor arheologice, compuse din munti intregi, plini de galerii dacice si romane, presiunea morala la care sunt supusi taranii din Rosia, constransi sa renunte la casele lor, mostenite din mosi-stramosi. Un singur lucru ne-a scapat pana acum din vedere, poate cel mai important dintre toate: incalcarea flagranta a dreptului proprietatii, una din cele mai notabile reparatii post-comuniste, sustinuta de actuala putere politica. Regelui Mihai i se restituie toate palatele, inclusiv Pelesul, mostenitorilor unor mari familii boieresti din Moldova li se dau mii de hectare de paduri inapoi, taranii si-au reprimit, in mare, pamanturile, ci numai motii nu intra in discutie cand e vorba de proprietati. De ce? Legile tarii nu sunt facute si pentru ei? Actele lor seculare, de proprietate asupra minelor si a muntilor in care ele se afla sunt falsuri? Cum e posibil ca statul sa concesioneze "patrulaterul aurului" din Muntii Apuseni unei companii straine, cand muntii sunt, prin acte, ai motilor, la fel ca si aurul aflat aproape de suprafata (numai aurul bogat, din adancuri, a fost, totdeauna, proprietate de stat). O practica abuziva, de extractie comunista, loveste nemilos si nedrept, cea mai vitregita populatie romaneasca de dupa 89: motii, adevaratii stapani ai aurului din Muntii Apuseni. Din nefericire, procesele aflate pe rol, castigate la Alba-Iulia, sunt pierdute la... Bucuresti. Adevarat, cine a zis: pestele de la cap se impute! Cu jalba-n protap, la fel ca pe timpul lui Horea, motii iau iar in opinci cararile Europei, de data asta, nu la
