Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctoratul în varianta Hărdăue nefuncţional

Publicat in Adevarul, marți 22 august 2006 ·

Ca să devină instituţii organizatoare de doctorat (IOSUD) într-unul sau în mai multe domenii, universităţile trebuie să îndeplinească o serie de criterii dure, grupate în trei categorii: Ca să devină instituţii organizatoare de doctorat (IOSUD) într-unul sau în mai multe domenii, universităţile trebuie să îndeplinească o serie de criterii dure, grupate în trei categorii: capacitate instituţională, eficacitate educaţională şi managementul calităţii. Deşi recunosc că aceasta este direcţia în care trebuie să mergem, rectorii spun că recentul ordin de ministru privind organizarea doctoratului nu este funcţional în acest moment şi că sistemul de criterii este exigent şi pretenţios.

Cartă universitară întocmită potrivit reglementărilor în vigoare, centre de cercetare acreditate în domeniul de doctorat solicitat, dovada existenţei resurselor financiare necesare pentru buna funcţionare a şcolii doctorale, bază de documentare solidă, laboratoare dotate cu aparatură la standarde europene sunt numai câteva dintre criteriile, pe care trebuie să le bifeze o universitate ca să se considere îndreptăţită să aspire la statutul de IOSUD. Ordinul prevede şi că "la domeniul pentru care se solicită calitatea de IOSUD, ponderea conferenţiarilor şi profesorilor trebuie să fie de cel puţin 50% din numărul total al posturilor", după cum, pentru acelaşi domeniu în care se doreşte organizarea de doctorat, "ponderea profesorilor universitari titulari trebuie să fie de cel puţin 20% din numărul total al posturilor". În cadrul universităţii trebuie să existe un buletin ştiinţific sau o revistă, cotată CNCSIS, cu apariţie regulată, de cel puţin doi ani, care să conţină articole din domeniul de doctorat solicitat, iar cadrele didactice titulare la disciplinele respectivului domeniu trebuie să facă dovada unor participări la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Activitatea de c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 3 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 2 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 2 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 6 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°