Două companii greceşti din industria lactatelor – Tyras şi Olympos – au anunţat că vor investi 30 de milioane de euro în construcţia unei fabrici de produse lactate la 10 kilometri de municipiul Braşov. Pentru acest proiect, cele două companii au înfiinţat deja firma Lactolymp.
Grecii au cumpărat deja 15 hectare de teren, aici urmând să se construiască o fabrică pe o suprafaţă de 4,1 hectare. În prima etapă vor fi investite doar 15 milioane de euro, dar, în trei – patru ani, se vor investi şi restul banilor pentru finalizarea lucrărilor. De altfel, grecii de la Tyras deţin compania Tyrom din Baraolt, care produce lactate proaspete şi brânzeturi, în special pentru export. Firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de 11 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de anul 2004, profitul fiind de aproximativ 200.000 de euro.
Fabrica ce se va construi lângă Braşov se va adresa doar pieţei interne, în timp ce unitatea din Baraolt va continua să se axeze pe export. Compania Tyras este axată pe vânzări în segmentul HoReCa, în timp ce Olympos este un brand extrem de cunoscut în Grecia.
Grecii de la Tyras au finalizat, de curând, construcţia unei fabrici de 15 milioane de euro în Bulgaria. Şi acolo, ca şi la Braşov, s-a ales soluţia unei investiţii de tip greenfield, pentru că achiziţionarea unei fabrici vechi se dovedeşte a fi nerentabilă.
Tyras a mai cumpărat şi o suprafaţă de 4 hectare la Bucureşti, acolo urmând să fie construit un depozit. Potrivit grecilor, se pare că mai întâi va fi construit acest depozit, pentru a testa piaţa românească, după care va fi demarată construcţia fabricii. Două companii greceşti din industria lactatelor – Tyras şi Olympos – au anunţat că vor investi 30 de milioane de euro în construcţia unei fabrici de produse lactate la 10 kilometri de municipiul Braşov. Pentru acest proiect, cele două companii au înfiinţat deja f