Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TEATRU. Sfirsitul unei epoci romantice

Publicat in Observator Cultural, joi 24 august 2006 ·

Recunosc, titlul acestui text are o referinta care-ar putea – sau ar trebui – sa le sune familiar cel putin criticilor, la fel de familiar precum recent tradusa carte a rusoaicei Marina Davidova, Sfirsitul unei epoci teatrale. Dar nu neaparat: e o simpla coincidenta, de care am devenit constienta abia de curind; sfirsitul unei epoci romantice poarta in sine, spre deosebire de nota dominanta, mai degraba sumbra, a volumului Marinei Davidova, un simbure mai mult decit optimist.

Era romantica lasa acum loc, in teatrul romanesc, unei epoci pragmatice: decalogul post-industrialist si experienta pe propria piele spun ca revolutionarismul a murit in 1968, iar pragmatismul prinde bine. Pina si optimismul in sine e o dovada de pragmatism (romanticii sint, prin compara-tie, entuziasti, idealisti, iluzionisti).

Scurta epoca romantica a teatrului romanesc a inceput prin 2002 si si-a vazut sfirsitul cu ochii in 2006. A irupt, aproape in paralel, la Bucuresti (odata cu promotia de regizori si actori ai acelui an, coincizind cu formarea dramAcum-ului) si la Cluj (unde, in 2003, dupa o oarecare perioada de gestatie, lua nastere Teatrul Imposibil)1.

S-a incheiat (simplist vorbind, caci, vom vedea, lucrurile sint, ca de obicei, mult mai nuantate si complicate) odata cu plecarea dramAcum din proiectul de-abia lansat al Teatrului Desant (in vara lui 2005), inchiderea grupului intr-o formula fixa (a celor patru membri initiali – Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Gianina Carbunariu, Andreea Valean – carora li s-a adaugat Ana Margineanu) si accesul la linii importante de finantare (in primul rind Fondul Cultural National, de la care au obtinut, la prima sesiune de proiecte a AFCN, 59.000 RON), pe de o parte (partea bucuresteana), pierderea sediului Teatrului Imposibil si disparitia revistei man_in_fest (precedata de disiparea echipei responsabile de direc

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 37 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 45 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 14 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Trenurile vor circula și mai încet! CFR anunță reducerea vitezei din cauza caniculei

Ziare.com acum 12 minute
Traficul feroviar va suferi modificări din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează la nivelul liniei de cale ferată. Reprezentanții CFR vorbesc despre 50 de grade Celsius la nivelul șinelor. "Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 56 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Trei elevi din România, premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani - FOTO

News.ro acum 55 minute
Trei elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşt au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani, proiiect

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°