A mai trecut un 23 august, nebagat in seama, un subiect abia atins prin cate un studio radio sau TV. Si asta pentru ca majoritatea romanilor refuza sa-si aminteasca de o zi pe care, in anii ‘50, ‘60, ’70, 80’, au fost obligati sa o adopte drept sarbatoare nationala, in care sa cante si sa se bucure la comanda partidului. Nu au crezut in ea, au detestat urmarile acelei zile de 23 august 1944, dar nu aveau voie sa spuna nu. Peste ani, istoria avea sa ne puna in fata unui alt moment pe care cei mai multi romani refuza sa-l serbeze. Tocmai pentru ca nu cred in el, pentru ca detesta modul in care au fost mintiti in legatura cu semnificatia lui. Diferenta este ca, totusi, acum au voie sa spuna nu.
Probabil, cei mai multi dintre romani nu stiu nici acum ce s-a intamplat, cu exactitate, in 23 august 1944 si, la fel de probabil, nici nu-i intereseaza “amanunte” care au precedat aceasta zi care, timp de aproape jumatate de secol, ne-a fost impusa ca sarbatoare nationala, dupa ce fusese confiscata si falsificata de comunisti ca o mare victorie a lor. Pe putini romani ii mai intereseaza in momentul de fata cum s-a ajuns la momentul 23 august 1944, ca, in aceeasi perioada, unii dintre politicienii tarii militasera pentru iesirea din razboi a Romaniei, unii purtasera tratative directe cu sovieticii, in timp ce altii negociasera cu aliatii Vestului. Nu cauta sa afle nici adevarul, nici numele celor care ne-au inscris in calendare, cu litere rosii, ziua de 23 august. Pentru ei e suficient ca stiu ca aceasta zi a adus in Romania o armata de ocupatie, care ne-a atras intrarea in zona de influenta a U.R.S.S.-ului, cu urmarile deja arhicunoscute - de la interdictii de toate felurile, la foamete, libertate ingradita, la deportari, nationalizari, condamnari si intemnitari politice ale tuturor celor care nu proslaveau partidul sau nu gandeau asa cum li se dicta. Si tot ei mai stiu ca,
