După Agata murind (2003), roman care a luat Premiul USR pentru proză, Dora Pavel revine în 2006 cu un roman nou-nouţ, Captivul (Colecţia "Fiction Ltd", Editura Polirom). N-aş spune că autoarea şi-a părăsit tema din Agata murind - tema dragostei şi a morţii, ori aceea a relaţiei fraternale -, pentru că şi Captivul poate fi redus la acest topos etern, Eros-Thanatos, filtrat şi împlinit prin psihismul tălăzuitor al personajelor. Ce aduce în plus acest al doilea roman al Dorei Pavel este o intrigă mai clară, un fir epic mai limpede şi mai uşor de urmărit. Chiar dacă foarte complicat.
Romanul este scris la persoana întîi (cu excepţia epilogului, unde intervine vocea auctorială, a naratorului omniscient), sub forma unei confesiuni, un monolog al lui Zigu, adresat, în gînd, surorii sale gemene, adică Zedrei ("Zedra mea").
Zigu pare - şi este - fascinat de sora sa, căreia îi pîndeşte faptele şi reacţiile, pe care o însoţeşte în peregrinările şi în căutările ei, aparent ludice, sau pe care o iniţiază brutal şi de la distanţă în dragoste (scena masturbării, din adolescenţă). Fascinaţia aceasta nu este lipsită, cum deja am sugerat, de o tentă erotică, astfel încît între Zigu şi Zedra stă, puternică precum atracţia magnetului, ispita - niciodată consumată însă - a incestului. Din monologul lui Zigu, care rememorează faptele pentru a le analiza, pentru a înţelege el însuşi ce s-a întîmplat, putem reconstitui trama romanului: o istorie de familie, istoria familiei Jedrijevschi. Peter Jedrijevschi, regizorul din "bătrînul oraş C., de la poalele Cetăţuii", îşi creşte singur copiii, pe gemenii Zedra şi Zigu, părăsiţi de mama lor care a dispărut în mod misterios. După ce în adolescenţă îşi caută mama, răscolind oraşul într-o acţiune patetică şi zadarnică, ajunsă studentă, Zedra clachează complet şi încearcă să se sinucidă, fiind internată într-un spital de psihiatrie.