Pe 30 ianuarie 1968, la Teatrul Narodowy din Varsovia urma sa se desfasoare ultima reprezentatie cu piesa Amurgul stramosilor a scriitorului clasic polonez Adam Mickiewicz. Cenzura hotarase suspendarea spectacolului incepand cu data de 1 februarie. Atmosfera creata in sala de text dar si de subtext, de magia teatrului dar si de ceea ce era dincolo de ea s-a prelungit in marsul de protest spre statuia lui Mickiewicz. In numele idealului national de independenta si suveranitate care razbatea din piesa era contestata prezenta Armatei Rosii, dar si oranduirea impusa poporului polonez. Din acea seara, protestele

s-au tinut lant, revendicarile s-au intins mult dincolo de cererea de reluare a spectacolului, iar istoricii apreciaza ca miscarea studenteasca de atunci poate fi considerata data declansarii revoltei anului 1968 in Polonia, revolta desavarsita in 1989. A fost un moment de triumf al teatrului si al strazii, al strazii care a inteles teatrul.

Alti istorici sustin ca obiectiile lui Mao Tzedung la o piesa socotita de el un atac mascat dirijat impotriva sa au stat la originea Revolutiei Culturale. S-ar putea crede ca de atunci dramaturgii chinezi au invatat arta moderatiei, dar tentatia de a testa prin teatru limitele tolerantei oficiale e mai tare decat prudenta. In revista The Economist, de la rubrica politica si nu din sectiunea dedicata cartilor si artelor afli ce mai face dramaturgul Zhang Guanghan dupa ce a scris, in 2001, o piesa, Che Guevara, unde isi arata nemultumirea fata de felul cum sunt tradate idealurile comuniste de catre actuala conducere a tarii. Descrierea vietii revolutionarului "pur si dur" era un contrast semnificativ acuzator la adresa concesiilor facute banului in noua China comunista.

Partidul nu a fost prea ingrijorat: pe de o parte, evolutiile economice ale Chinei impun un anumit grad de liberalizare, pe de alta parte,