Razboiul civil din Spania ramane, la sapte decenii de la izbucnire, unul dintre cele mai controversate episoade din istoria veacului trecut, spaniolii insisi fiind inca extrem de divizati in legatura cu mostenirea sa.
Declansata la 18 iulie 1936, ca o rebeliune a militarilor exasperati de politica guvernului republican legitim, confruntarea fratricida spaniola s-a incheiat abia in 1939, in urma victoriei nationalistilor condusi de Francesco Franco. Se puneau astfel bazele unui regim dictatorial, care a supravietuit pana la moartea lui Caudillo, in 1975.
Confruntarea dintre nationalisti si republicani a fost pasional si maniheist receptata in epoca, atragand atentia lumii intregi si mobilizand armate de voluntari. In functie de afinitati, contemporanii s-au raliat cauzei antifasciste si democratice, in timp ce altii s-au aflat in tabara care agita steagul luptei impotriva comunismului. Razboiul era insa, inainte de toate, o inclestare intre "cele doua Spanii": Spaniei rurale, nationaliste si catolice opunandu-i-se Spania citadina si seculara.
Fortele nationaliste au beneficiat insa de sprijinul promt si substantial al Germaniei si Italiei care le-au pus la dispozitie fonduri si armament. Livrarile de arme si de avioane au asigurat, in cele din urma, succesul insurectiei. Republicanii, in schimb, nu aveau de partea lor decat ajutorul sporadic al sovieticilor, care manevrau si entuziastele, dar putin eficientele Brigazi Internationale organizate de Komintern.
Interventia Germaniei, Italiei si, ulterior, a sovieticilor in conflictul din Spania a facut ca acesta sa fie considerat de catre unii specialisti drept un preludiu al celui de-al doilea razboi mondial.
Cartea lui Antony Beevor, cunoscut cititorilor romani pentru excelentele sale lucrari Stalingrad si Berlin, este o incercare onesta de prezentare a dramei spaniole, urmand demersulu
