Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii puteau scoate un egal

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 august 2006 ·

Partidă de tradiţie, în mod special pe prima scenă a ţării. Stegarii aveau de înfruntat echipa clasată pe locul 4 în prima divizie, dar trimisă de federaţie în divizia secundă. Au învins studenţii, care, cu toată dezamăgirea că evoluează în eşalonul secund, au controlat mai mult meciul, dar acţiunile lor nu au avut consistenţă. Dacă „stegarii” evoluau cu mai mult aplomb, ar fi putut reveni din capitală cu cel puţin un punct, punct de care au fost foarte aproape în minutul 90 + 3, când Tatarciuc a scăpat pe contraatac, a pătruns şi, în loc să şuteze, a întârziat, fiind blocat în ultimul moment.

Prima repriză a fost una de tatonare, cu bucureştenii mai mult în atac, dar acţiunile lor se opreau la marginea careului. Prima acţiune mai consistentă a acestora s-a consemnat în minutul 44, când Nicola a şutat de puţin pe lângă poarta apărată de Petre. Braşovenii au avut în această parte a jocului o acţiune în minutul 22, atunci când Viorel Gheorghe îi pasează lui Anghel, dar şutul acestuia este reţinut de Stanca.

Repriza secundă a fost mai animată, înscriindu-se şi cele trei goluri. În minutul 46, Stelian Stancu şutează din 16 m, la colţ lung, fără replică pentru Petre.

Până în minutul 77, când se înscrie al doilea gol, nimic deosebit. În acest minut, noul intrat în teren, Oae, pătrunde, şutează, Petre este depăşit şi din spate vine C. Gheorghe şi împinge balonul în plasă. Zarurile erau aruncate în acest moment, în care braşovenii se trezesc. Ies mai mult în atac şi în minutul 77, Viorel Gheorghe, flancat de doi apărători, cade în careu, şi vestitul Ionică Serea acordă penalti, transformat de acelaşi Viorel Gheorghe.

Cu mai mult curaj, galben – negri se puteau întoarce cu un punct de la Bucureşti. Partidă de tradiţie, în mod special pe prima scenă a ţării. Stegarii aveau de înfruntat echipa clasată pe locul 4 în prima divizie, dar trimisă de federa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 28 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 9 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°