Cele doua universitati din Arad, "Aurel Vlaicu" (UAV) si "Vasile Goldis" (UVG) au investit in ultimii ani sume importante de bani in reabilitarea infrastructurii, modernizarea cladirilor, constructia de imobile si baze de cercetare destinate derularii procesului educational. In acest sens, in ultimii ani, s-a extins suprafata destinata invatamantului universitar cu inca 1.010 metri patrati, prin darea in functiune a inca doua amfiteatre in Complexul Universitar "M", cu o capacitate de 240 de locuri fiecare. Valoarea lucrarilor se ridica la 34 miliarde lei vechi, fondurile fiind asigurate in totalitate din surse proprii. De asemenea, investitia in sala de sport a fost finantata din fonduri guvernamentale, prin Agentia Nationala de Investitii, valoarea finala fiind de circa 50 miliarde lei vechi. Au mai fost realizate lucrari de infrastructura privind informatizarea complexului universitar "M" in valoare de 1,43 miliarde de lei, din surse proprii. De asemenea, au fost executate lucrari si modernizari la caminul studentesc nr. 1. Recent, Ministerul Educatiei si Cercetarii a alocat Universitatii "Aurel Vlaicu" o suma de 52,7 miliarde lei pentru programul de reabilitari a caminelor, cantinei, cat si pentru investitii. Totodata, o importanta investitie programata de UAV a primit, prin alocarea resurselor financiare, "unda verde" din partea ministerului. Este vorba despre supraetajarea imobilului Complexului Universitar "M", care va consta dintr-un etaj suplimentar al corpurile A, B si C ale pavilionului, pentru care au fost alocate 25 miliarde lei. "La acesti bani noi vom veni cu resurse financiare proprii pentru a putea finaliza toate obiectivele de investitii angajate", a declarat rectorul UAV, Lizica Mihut. Si la Universitatea "Aurel Vlaicu", institutie de invatamant inclusa in "Aria europeana a invatamantului superior", este pregatita sa isi primeasca studentii.