Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriile nu vor creşte spectaculos

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 august 2006 ·

Odată cu venirea toamnei, întoar-cerea studenţilor în Braşov ar putea produce mişcări pe piaţa chiriilor. Conducerea filialei braşovene a Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari (UNIM) susţine însă că acestea nu vor fi de impact. „În general, studenţii nu au bani, iar cei care se mişcă mai repede găsesc ceva mai ieftin, restul urmând să se mulţumească cu ce găsesc”, spune prim-vicepreşedintele UNIM Braşov, Adrian Pop. Acesta a adăugat că, în general, la Braşov, dar şi în alte oraşe din ţară, preferă să „se cupleze” câte doi, trei sau chiar patru pentru a închiria o garsonieră sau un apartament cu două camere la preţuri pe care ar putea să şi le permită dacă plătesc în sistem colectiv. „Rare sunt cazurile când se cuplează câte şase studenţi pentru a lua în chirie un apartament de trei camere, dar există şi aceste situaţii”, a mai spus Pop.

Potrivit unei statistici naţionale, revenirea studenţilor în centrele universitare ar putea duce la scumpiri ale chiriilor cu 10 - 15% în luna septembrie, proprietarii testând astfel piaţa chiriilor.

Creşteri de preţuri ale apartamentelor vechi

La nivelul pieţei imobiliare braşovene s-au produs câteva mutări spectaculoase. Deşi la începutul acestui an se anticipa că preţurile apartamentelor construite pe vremea lui Ceauşescu vor scădea, acestea pot fi cumpărate cu sume tot mai mari. Astfel, în loc să se confirme predicţiile analiştilor imobiliari, potrivit cărora preţurile apartamentelor vechi urmau să scadă cu 10 – 15 procente, braşovenii interesaţi de achiziţia unor apartamente de acest tip trebuie să scoată cu 15% mai mulţi bani decât la începutul anului.

De exemplu, un apartament de două camere în zona Astra, cu îmbunătăţiri medii, care putea fi cumpărat în iarnă cu până în 40.000 de euro, poate fi achiziţionat acum cu circa 45.000 de euro. Odată cu venirea toamnei, întoar-cerea studenţilor în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect Funcţionarii ANAF ar putea fi amendați dacă nu respectă obligațiile în relația cu contribuabilii

Ziua Constanta acum 31 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi dacă nu respectă termenele pentru trimiterea comunicărilor şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii, prevede o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori USR, depusă la Senat la fin

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 22 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 21 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°