Spania si Italia au abandonat coalitia antiterorista condusa de SUA si Marea Britanie, pentru a-i da salutul lui Kofi Annan. Dupa ce au venit la putere la Madrid si Roma, fortele stangii radicale si de ONU iubitoare au decis sa plece din Irak pentru a-si pune soldatii sub comanda frantuzeasca, la dispozitia falimentarei Organizatii a Natiunilor Unite. Slava Domnului, in ciuda straduintelor notabile ale ministrului Apararii si ale PNL, Romania nu a fost atat de sedusa de radicalismul stangii internationale incat sa se retraga din Irak ca sa-si puna casca albastra a ONU si sa contempleze neputincioasa parada Hezbollah in Liban. O dovada de inconsecventa ar fi fost, din contra, trimiterea de trupe in Liban. Prezenta militara in afara este, deocamdata, singura valuta-forte a Romaniei. Trebuie folosita cu maximum de profit. Caci sunt doua viziuni diferite care orien-teaza politica externa si angajamentul militar. Cea adoptata de Romania, adica alaturi de coalitia condusa de SUA si Marea Britanie, care au cuvantul decisiv si in NATO, sau in slujba Organizatiei Natiunilor Unite, care va respecta intotdeauna si (sau mai ales) interesele Rusiei si Chinei. Dincolo de argumentul continuitatii de politica externa, e si cel al eficacitatii si credibilitatii. Forta ONU exista in Liban inca din 1978. Acum sase ani, Israelul s-a retras din sudul Libanului. Cei doua mii de soldati ai UNIFIL trebuiau sa se asigure ca este indeplinita si cealalta conditie - dezarmarea Hezbollah, "a tuturor militiilor libaneze si nelibaneze", asa cum explica una din rezolutiile ONU. Cu ce succes am vazut din 2000 incoace. Dupa ce s-a retras, Israelul a fost permanent atacat de militiile Hezbollah, chiar de sub ochii trupelor ONU aflate sub comanda unui brav general francez. Mai mult, in ultimii sase ani militia siita s-a inarmat considerabil sub inalta protectie a fortelor "comunitatii international