Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele neatenţiei

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 4 septembrie 2006 ·

Un copil a fost rănit, iar un tânăr a ajuns pe patul spitalului în urma a două accidente de circulaţie produse din cauza neatenţiei. Primul eveniment rutier s-a petrecut vineri seară, în jurul orelor 22.30, pe Calea Bucureşti din Braşov. Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Alba Iulia, a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs de un şofer imprudent din Braşov. Potrivit poliţiştilor, şoferul, în vârstă de 38 de ani, din Braşov, a întors maşina în mijlocul şoselei, fără să se asigure, astfel că s-a izbit violent de un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 36 de ani, din Săcele. În urma impactului puternic, un tânăr din Alba Iulia, pasager în maşina condusă de săcelean, a fost grav rănit fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Poliţiştii încearcă să afle şi circumstanţele în care un copil de numai opt ani a fost lovit de o maşină. Micuţul, din localitatea braşoveană Olteţ, a fost rănit în urma unui accident produs sâmbătă pe DN 1. Băiatul a fost lăsat nesupravegheat de către părinţi, s-a urcat pe bicicletă şi a încercat să traverseze strada, în viteză, fără să se asigure, la doar câţiva metri distanţă faţă de o trecere de pietoni din localitate. În acel moment, copilul a fost lovit în plin de un autoturism Renault, condus de un şofer de 29 de ani din Bacău. Conducătorul auto spune că nu a mai avut timp să evite impactul. Un copil a fost rănit, iar un tânăr a ajuns pe patul spitalului în urma a două accidente de circulaţie produse din cauza neatenţiei. Primul eveniment rutier s-a petrecut vineri seară, în jurul orelor 22.30, pe Calea Bucureşti din Braşov. Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Alba Iulia, a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs de un şofer imprudent din Braşov. Potrivit p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 18 minute
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Vara îşi intră în drepturi. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturi de 30 de grade

Mediafax acum o ora
Banat Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii,

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 2 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Marcel Ciolacu, despre plafonarea prețului la energie: Dacă nu interveneam atunci, România ar fi avut o INFLAȚIE cu trei în față

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că intervenția sa, alături de Nicolae Ciucă, pentru plafonarea prețului la energie a fost esențială pentru stabilizarea economiei României. Ciolacu a subliniat că, fără această măsură, inflația ar fi crescut

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei dacă s-ar retrage din cursă Cristian Popescu Piedone. În situaţia actuală, Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25%.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°