Cu siguranta, nu a existat, in Romania ultimului an, un proiect de lege mai discutat si disputat decat cel privitor la securitatea nationala. Avand o miza extraordinara, extrem de monitorizat de mass-media, Pachetul de legi cu privire la siguranta nationala a fost, intr-un final, elaborat de Guvernul Romaniei, intr-o varianta mult mai “soft” decat cea originala, accentul cazand, printre altele, pe importanta protectiei cetateanului si a vietii sale private in fata abuzurilor care s-ar putea comite sub pretextul apararii sigurantei nationale. Reglementarea foarte stricta a autorizarii telefoanelor, taierea din atributiile de “superman” ale angajatului serviciilor secrete, obligativitatea retragerii agentilor sub acoperire ai serviciilor din redactii, cler sau mediul politic sunt doar cateva din partile bune ale acestui proiect de lege.
Ramane de vazut, insa, daca Parlamentul va fi de acord cu aceasta versiune, si o va aproba, pentru a deveni lege. Cum ramane de vazut si, in varianta fericita in care acest proiect se va transforma in lege aplicabila, cat de respectat va fi, avand in vedere ca unele prevederi din cuprinsul ei sunt deja acoperite de legislatia existenta si nu prea se aplica - asa cum e cazul obligativitatii celor care dau mandate de ascultare a telefoanelor sa-i instiinteze pe cei vizati cu privire la interceptare, in cazul in care se dovedeste ca sunt nevinovati. Siguranta liberala In varianta initiala, Legile Sigurantei Nationale aveau inglobate o serie de anomalii care veneau sa intareasca niste abuzuri deja remarcate in acest sector sensibil al “serviciilor”. Una dintre aceste anomalii se referea la prerogativele pe care le avea, prin noua lege, ofiterul serviciilor de informatii, prerogative care ii permiteau sa comita nesanctionat tot felul de incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. In varianta noua a pachetului de