Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii îl susţin pe Bush mai mult decât americanii

Publicat in Adevarul, joi 7 septembrie 2006 ·

Un studiu al organizaţiei "The German Marshall Fund", intitulat "Transatlantic Trends 2006" şi realizat în România cu sprijinul CSOP, relevă faptul că locuitorii ţării noastre sunt cei mai Un studiu al organizaţiei "The German Marshall Fund", intitulat "Transatlantic Trends 2006" şi realizat în România cu sprijinul CSOP, relevă faptul că locuitorii ţării noastre sunt cei mai fervenţi susţinători ai preşedintelui SUA, George W. Bush, depăşindu-i la acest capitol chiar pe americani 42 la sută faţă de 41 la sută. În plus, românii obişnuiţi sprijină necondiţionat Statele Unite, în proporţia cea mai semnificativă, alături de britanici şi olandezi, pentru poziţia de lider mondial şi îşi doresc ca UE să colaboreze mai mult cu SUA. Sentimentele calde ale conaţionalilor noştri ating procente importante şi în privinţa Uniunii Europene, Marii Britanii şi grupului ţărilor latine Italia, Spania şi Franţa. Un paradox îl constituie faptul că românii se simt ataşaţi de Italia aproape în aceeaşi măsură ca locuitorii peninsulei 75 la sută din români faţă de 77 la sută din italieni. Cetăţenii ţării noastre sunt sceptici însă când se pune problema transformării Uniunii Europene într-o putere militară, apreciind în pofida tendinţelor generale că NATO păstrează un rol important. Potrivit aceleiaşi cercetări, 85 la sută din conaţionalii noştri consideră că extinderea UE este o modalitate de întărire a Uniunii, dorind chiar ca acest proces să continue după aderarea României şi Bulgariei. Un alt aspect evidenţiat de către realizatorii studiului este acela că românii sunt mai sensibili decât ceilalţi europeni în privinţa limitării drepturilor individuale în cadrul eforturilor de prevenire şi combatere a terorismului interceptarea convorbirilor telefonice, amplasarea de camere video etc. Datele studiului au fost culese din SUA şi 12 ţări europene, România fiind inclusă în proiect în 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 29 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 54 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 28 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 40 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°