De cind am aflat ca atitia si atitia au semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, traiesc cu frica in sin. Daca aflu si de altii din breasla mea sau chiar de prieteni!... De aceea mi-a parut bine ca Eugen Simion i-a propus lui Nicolae Manolescu, simpaticul presedinte al Uniunii Scriitorilor, „sa inceapa repede seria unor dezbateri pe aceasta tema“. Daca propune asta, inseamna ca prietenul meu nu se stie cu nici o musca (iata un cuvint tot mai folosit!) pe caciula.
Cum sa nu ma bucur!
-
Si Dinu Patriciu?
-
Aflu dintr-un articol al lui Mihaies (je prends mon bien où je le trouve, cum zicea Molière, care – bietul de el! – nici macar de Google nu se putea folosi) ca in decembrie 1989 Augustin Buzura a acordat un lung interviu Crisulei Stefanescu, care lucra la Europa Libera. Foarte frumos! Interviul a aparut in forma de carte abia in 2004 sub titlul Teroarea iluziei. Mihaies stie tot: „Initial el fusese folosit, conform prefetei scrise de dna Stefanescu, drept material informativ de uz intern pentru Europa Libera“.
De ce-o fi fost publicat atit de tirziu?
Mihaies, mai detectiv in gindire decit mine, emite ipoteza ca „episodul münchenez a fost o manevra de-a pregati, pentru Romania post-ceausista, identitatea de dizident a personajului“.
Judecind dupa citatele din dosarele Securitatii publicate de Adevarul literar si artistic, s-ar putea ca acest ascutit polemist care e Mircea Mihaies sa aiba dreptate. Dar atunci de ce Emil Constantinescu, care acum se razboieste (alaturi de Vadim Tudor!) cu presedintele Basescu, a acceptat ca Buzura sa conduca in continuare Fundatia Culturala Romana, care a devenit apoi ICR? Macar daca ar fi facut vreo isprava cit timp a fost presedintele Fundatiei, daca ar fi publicat in strainatate si pe altii in afara de el; daca n-ar fi cheltuit banii statului pent
