Poate că cititorii au observat că, încurajat de faptul că anul Anul francofoniei va fi curând omagiat la Bucureşti, m-am simţit ispitit să schiţez o seamă de aspecte ale trecutului relaţiilor culturale româno-franceze. Existenţa şi amplitudinea lor nu constituie, desigur, o noutate. Mai există, însă, laturi necunoscute, poate chiar nebănuite, ce ar merita să fie puse în lumină. E ceea ce mi-am spus când, cu prilejul unor investigaţii în arhiva Ministerului Afacerilor Externe, am dat peste nişte documente care mărturisesc că, până şi în circumstanţe extrem de nefavorabile actului de cultură, cum au fost anii războiului şi ai ocupaţiei naziste, în Franţa a putut dăinui o permanentă propensiune către continuarea legăturilor culturale româno-franceze, circumstanţe adverse şi în pofida, şi mai presus de vitregia contingenţelor epocii.

La 30 martie 1943 Em. Pavelescu, Consulul general al României la Paris (întrucât, odată cu ocuparea de către armatele germane a capitalei franceze, ambasada română se strămutase la Vichy), putea comunica, de pildă, superiorilor săi:

Domnule Ministru

Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că între 5 şi 27 aprilie a.c. va avea loc la Paris "1-ul Congres al Filmului Documentar" la care Oficiul Naţional Cinematografic de pe lângă Ministerul Propagandei Naţionale va participa cu 4 filme documentare şi anume:

"Images de Roumanie" - "Bucureşti" - "Au Pays des Motzi" - "Les Monastčres de Bucovine".

Cât şi un jurnal filmat ONC cerut de Oficiul de Turism din Paris la Ministerul Propagandei Naţionale: "Roumanie, terre latine".

Data de luni 12 aprilie a fost rezervată prezentării filmelor noastre documentare (ora 10,30 - Cinéma des Champs Elysées, iar actualităţile vor trece joi 15 aprilie la orele 20 în sala teatrului din "Palais du Chaillot".

La câteva zile