Cand am auzit pentru prima oara aceasta denumire a Europei unite, nu stiu de ce mi-au venit in minte, aproape instantaneu, denumirile date de autorii utopiilor, de la Thomas Morus pana la Theodor Diamant. Un teritoriu inventat, ca un fel de patrie a basmelor, a binelui, a sperantei proiectate, dar niciodata realizate. Problema este ca "pe teren" nu se prea verifica nici unul dintre componentele proiectului visat. Eurolandia nu este si nu poate fi un fel de uniune de state, dupa modelul SUA. Subiectul a fost mult dezbatut de specialisti, care noteaza ca in afara monedei unice si a unei legislatii tot in domeniul economic, adoptata si aceea partial, cam nimic nu e "unificat". De vina este nu numai istoria multimilenara a Europei, in contrast cu formarea destul de tarzie a statelor nationale, dar si varietatea de gandire si traire a diverselor spatii culturale subsumate unor spatii fizice, cu granite aparate pana nu demult cu baioneta la arma.
Aproape toate tarile care au aderat sau sunt pe cale sa adere la proiectul Eurolandia au trecut de la entuziasm (sondaje de 85% "da"-uri) la scepticism sau chiar la nemultumire. Unitatea financiara se face si aceea cu scrasnete, sub bagheta (batul) forului central si centralizat, care trage serios de urechi tari cu vechi state in Eurolandia, care au deficit bugetar si care nu se incadreaza in parametrii stabiliti "de la centru". Asa ca parlamentele statelor cu pricina fac ajustari peste ajustari ca sa intre in canoane. Cu ce altceva se mai ocupa azi parlamentele vechilor tari din Europa unita? Pai cu taxe ridicate, care sa acopere deficitul. Politici sociale? Locuri de munca? Locuinte? Sanatate? Cultura? Nici vorba! Toate astea sunt doar subiecte de campanie electorala. Ajunse la putere, guvernele europene, obosite de rectificari bugetare, se ocupa doar de legi care sa nu implice bani. Adica drepturi pentru homosexuali,
