Trebuie munca, nu gluma, sa convingi cetateanul, din patru in patru ani, sa puna stampila cu “TATOV” in dreptul numelui tau. In multe cazuri e nevoie sa-i zambesti alegatorului, de pe ecranul televizorul, avand totusi o mina preocupata de binele tarisoarei, e nevoie sa te regasesti cu aceeasi figura de om de bine in paginile de publicitate ale ziarelor sau pe garduri, cum mai trebuie sa-i mai dai si macar niste fluturasi si calendare mustind de promisiuni. Pentru toate astea e nevoie de bani. De unde iei banii? Asta e o intrebare la care ar fi bine sa stie raspunsul atat cetateanul care te voteaza, cat si institutiile de control ale statului.
Dupa scandalul si orele de talk-show, inversunari si promisiuni de anchete facute in 2004 cu privire la neregulile depistate in finantarea unor campanii electorale, a urmat o tacere adanca, netulburata, de speriat, timp de aproape doi ani. Si, desi Curtea de Conturi a gasit nereguli la nivel national, ca si in Timis, nimeni nu mai spune nimic. Demersurile ProDemocratia, care s-a straduit sa arate diferente substantiale intre veniturile si cheltuielile unor candidati nu par sa fi avut finalitate la nivelul institutiilor de resort ale statului. Ceea ce inseamna o uriasa unda verde pentru operatiunea “bani pentru voturi”, sesiunea 2008. Un raport pentru linistea noastra Imediat dupa “incheierea conturilor” alegerilor locale si generale din 2004, Curtea Centrala de Conturi a Romaniei a facut o contabilizare a neregulilor in ceea ce priveste finantarea campaniilor electorale, a indesat concluziile acestei anchete intr-un raport, pe care l-a “azvarlit” pe Internet si... Si atat. Nimeni nu a auzit sa fi ajuns inca cineva in instanta pentru vreo “anomalie” depistata in ceea ce priveste adunarea si gestionarea “banilor electorali”.
Raportul respectiv face toti banii, enumerand cu seninatate niste situatii care demonstreaza c