DE HAZUL LOR Romanul e mare amator de porecle. Poti observa foarte usor asta, mergand prin satele si orasele patriei.
Sa pui cuiva o porecla nu e o trebusoara chiar asa usoara cum pare. Daca nu esti mester... mai bine potoleste-te, o porecla proasta e mai ceva "ca nucaân perete". Sa nu credeti ca noi, "modernii" am inventat "porecla", ba din contra. Inca din Antichitate, dupa cum scria academicianul Alexandru Graur in volumul "Nume de persoane", aparut la Editura Stiintifica, in anul 1965, un individ nu era desemnat prin numele care i s-a dat la nastere si prin numele familiei sale, ci printr-un cuvant care intr-un fel oarecare s-a legat de persoana sa. De multe ori porecla se refera la o calitate, se leaga de un succes al individului, dar de multe ori "noul nume" se refera la un defect, la o actiune gresita sau necinstita.
De la porecla s-a ajuns la "supranume". "Daca porecla data cuiva de catre o persoana este repetata si de altii la adresa aceleiasi persoane, ea devine supranume. (Aurelian Candrea, Poreclele la romani, Bucuresti 1895).
TOT ROMANUâ DA UN NUME. Va ziceam de mersul prin sate. Chiar asa e! In Ieud, Maramures, de pilda, mai toti se stiu dupa porecle. Daca intrebi de Maris Gavrila... lumea va da din umeri nestiutoare, dar daca intrebi de Gavrilus Batranu... toti iti vor indica directia cu precizie "elvetiana". Chindris Stefan e cunoscut nu sub "apelativele" de Bocrita sau Maftei. Nu intrebati de unde le vin poreclele, ca nici eu n-am aflat.
Pe de alta parte, toti au mers macar o data la un chef, o hora, o petrecere ceva si toti au inceput sa faca glume sau sa li se faca glume. Daca de cineva se afla ca se iubeste mai cu foc, trebuie sa fie macar un petrecaret sa zica ca-i iepure! Iar de aici pana la a-l striga toti iepure... nu-i decat un pas... de Rila Iepurila. "Grasu", "Bamse" si "Scobitoare" sunt porecle pe care le stiu d