Sorin Alexandrescu
Mircea Eliade, dinspre Portugalia
Editura Humanitas,
Bucuresti, 2006, 308 p.
Anul, de fapt anii Eliade – 2006 fiind un memento al mortii prolificului savant si scriitor, iar 2007 marcind o distanta rotunda de momentul nasterii lui – prilejuiesc, cum era de asteptat, o serie de aparitii si de discutii cu scop clarificator in jurul omului si al operei. Cartea lui Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia (Editura Humanitas, 2006) este una dintre ele, insa nu una oarecare. Ca nepot in linie dreapta al celui evocat, exegetul – aflat in plina recidiva, ca sa zic asa – se situeaza, inainte chiar de a glasui, intr-un orizont al previzibilitatii partizanale.
Ea nu trebuie insa inteleasa ca abdicare de la inteligenta si de la tehnica investigativa critica, desi nu exclude nici priza subiectiva. Excelent cunoscator al epocii interbelice, evocata intr-o viziune coagulata in Paradoxul roman (1998), Sorin Alexandrescu s-a situat de la inceput printre cei interesati de valorificarea mostenirii eliadesti. Volumul Privind inapoi, modernitatea (1999) cuprindea o sectiune – a doua – dedicata integral lui Mircea Eliade, unde studiile si interviurile evocatoare alcatuiau impreuna o marturie cu valoare de program personal. Povestind intilnirea directa cu Mircea Eliade, nepotul lamureste: „brusc, din intuneric, apare un domn care se prezinta Mircea Eliade. [...] Pot sa spun ca n-am scos nici un cuvint si ne-am imbratisat pe tacute, adica intr-un fel de gest absolut spontan, de recunoastere. Am avut pentru o secunda ideea ca exista o voce a singelui ss.m., O.P.t, pentru ca nici nu stiam cum arata, ca sa fiu sincer“. De aici incolo, pozitia de pe care investigheaza Sorin Alexandrescu fenomenul devine cit se poate de limpede si oarecum unica in literatura noastra. Desigur, nu ignor demersurile Profirei Sadoveanu la a