Stimata Doamna Musat,
Ma numesc Liviu Cangeopol si, ca fost membru al zisei disidente iesene, am citeva cuvinte de spus pe marginea spovedaniei antohiene, adunate in textul atasat. Cum ati acordat un spatiu multumitor problemei, cred ca mai puteti face un gest de marinimie redactionala oglindita in publicarea bietelor mele rinduri, care pentru mine sint de o importanta cruciala.
Cu stima,
Liviu Cangeopol
P.S. Textul a fost publicat in editia locala a cotidianului Flacara Iasului, simbata, 9 septembrie.
Luni, 5 septembrie, Cotidianul a publicat o lunga, cinica si incoerenta spovedanie a renumitului carturar Sorin Antohi, in care acesta isi cerea iertare de la prieteni si gura-casca pentru ca, in urma cu 30 de ani, se lasase recrutat de Securitate. Pentru multi dintre cei care fusesera implicati in viata literar-studenteasca a Iasului anilor ’80, vestea nu poate constitui o surpriza decit pentru amnezici. Pentru cercul nostru de atunci (format din Luca Pitu, Dan Petrescu, Tereza Culianu, Dan Alexe, Liviu Antonesei, Dorin Spineanu si altii) nu era un secret ca Sorinel cazuse in oala delatiunii. Pentru un om care nu ascundea ca intrase in partid doar pentru a-si netezi cariera, inrolarea in structurile Securitatii era fireasca. Pentru mine, surpriza confesiunilor antohiene vine din reactiile iscate.
La ora la care scriu aceste rinduri, cu exceptia lui Dorin Spineanu, care l-a fragezit usor in Flacara Iasului, si a lui Luca Pitu, tragindu-i doua palme cu scuze in Observator cultural, prietenii lui Sorin Antohi mai recenti si de odinioara i-au plins in hohote pe umeri ca unui brav erou plecind la moarte pentru binele colectiv. Ai fi tentat sa spui, cititorule, stergindu-ti o lacrima: ce surplus de noblete! O noblete, e drept, pe care n-au manifestat-o fata de alti reprezentanti ai lumii in care ne invirtim. Pentru ca Paul