Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol porneste in cucerirea Vestului

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 15 septembrie 2006 ·

Benzinarii in toata zona mediterana, toate sub marca Rompetrol. Startul va fi dat in Franta care va fi urmata anul viitor de Spania

Dupa ce a achizitionat compania franceza Dyneff, Rompetrol se afla in plin proces de rebranduire, urmand ca toate vechiile statii sa fie rebranduite sub numele de Rompetrol pana la finele lui 2007. De asemenea, compania petroliera romaneasca va construi prima benzinarie din Franta, existand posibilitatea ca o a doua statie sa fie construita in Spania, in primul trimestru al anului viitor.

"Avem o strategie de dezvoltare foarte agresiva atat in ceea ce priveste activitatea din Romania, cat si din Franta si Spania. Speram sa cucerim cam 35% din piata de retail din Romania", a declarat citat de NewsIn, directorul operational al companiei, Andre Naniche. El a adaugat ca Rompetrol este interesata de achizitionarea unei rafinarii in Franta, care sa ajute la dezvoltarea regionala a grupului, dar si de semnarea unor contracte de procesare cu mai multe rafinarii din regiunea Marii Mediterane.

La randul sau, presedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a afirmat ca grupul a inceput rebranduirea statiilor Dyneff (companie franceza achizitionata de Rompetrol la sfarsitul lui 2005, care opereaza o retea de 226 de benzinarii in Franta si depozite in Spania si Franta) si in 2007 va incheia acest proces. "Vom termina anul viitor de schimbat numele din Dyneff in Rompetrol peste tot, cu exceptia zonelor rurale, in care nu se justifica financiar sa facem astfel de investitii. Statiile sunt amortizate si vand foarte putin", a mai spus Patriciu.

Potrivit acestuia, prima benzinarie Rompetrol din Franta va fi construita de la zero pe vechiul loc al unei statii Dyneff. In ceea ce priveste planurile pentru dezvoltarea unei retele Rompetrol in Spania, omul de afaceri nu a exclus posibilitatea achizitionarii unei retele sau mai multor s

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

Asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, reţinută în dosarul morţilor suspecte

Ziua Constanta acum 9 ore
O asistentă medicală de la Spitalul "Sf. Pantelimon" a fost reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital. Potrivit unor surse judiciare,

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Roland-Garros: Gabriela Ruse, semifinalistă la dublu

News.ro acum 6 ore
Perechea Elena Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros. Românca şi colega sa au ajuns în semifinale după retragerea adversarelor din sferturi, ru

Surpriză: McDonald’s pierde un proces şi nu mai poate utiliza numele „Big Mac” în Uniunea Europeană

Mediafax acum 6 ore
Supermac’s a arătat că McDonald’s a folosit drepturile de autor pentru a preveni extinderea lanţului irlandez în blocul comunitar. Curtea a hotorât că McDonald’s nu a putut demonstra utilizarea legitimă a mărcii „Big Mac” înregistrată în 1996. Astfe

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

Fugarul Paul al României rămâne în arestul din Malta. Curtea Constituțională i-a respins cererea de eliberare

HotNews acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituţională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predar

27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

Mediafax acum 7 ore
„Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine din Germania, prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control, în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi

Premierul slovac Robert Fico anunţă că-l ”iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare şi se declară pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie

News.ro acum 6 ore
Premierul slovac Robert Fico, vizat într-un atentat la jumătatea lui mai, se declară miercuri pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie, într-o înregistrare publicată pe Facebook, şi anunţă că-l ”iartă” pe atacator, relatează AFP. Rober

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/32°
Iasi
acum

18°
joi

17°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/32°