Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival la Milano al românilor din Italia

Publicat in Adevarul, vineri 15 septembrie 2006 ·

Români care şi-au făcut un nume în Italia încearcă să impună, timp de o săptămână, tradiţiile şi valorile culturale româneşti, făcând să răsune în unele dintre cele mai importante Români care şi-au făcut un nume în Italia încearcă să impună, timp de o săptămână, tradiţiile şi valorile culturale româneşti, făcând să răsune în unele dintre cele mai importante zone din Milano acordurile specifice muzicii româneşti.

În Piaţa San Lorezzo, italienii vor avea ocazia să mănânce cozonac, pregătit la o patiserie românească din Torino, şi să deguste vinurile româneşti. "Festivalul a intrat în conştiinţa publicului din Milano şi din împrejurimi, aducând în ochii italienilor o imagine pozitivă de care România are nevoie aici", a declarat, pentru Adevărul, Violeta Popescu, coordonator cultural al Asociaţiei Românilor din Italia. Din programul festivalului nu vor lipsi muzica populară, cântece din Transilvania, Moldova, Muntenia sau Oltenia, şi nici muzica clasică, iar compoziţiile lui George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Mihail Jora vor răsuna în Muzeul Civic, unul dintre cele mai importante muzee ale oraşului Milano. Între numele de prim rang participante se numără maestrul ştefan Coles, director artistic şi membru fondator al Academiei de Muzică din Erba - Como, scriitori români afirmaţi în pesajul italian - Ingrid Beatrice Coman şi Mihai Mircea Butcovan, sau profesorul de la Domus Academy din Milano, ştefan Davidovici. Evenimentul, care se va desfăşura între 17 şi 24 septembrie, este organizat de comunitatea românească din Milano: Asociaţia Românilor din Italia, în colaborare cu Primăria din Milano, Departamentul pentru Români în Străinătate, Institutul Român de Cultură şi Studii Umanistice din Veneţia şi Consulatul Român la Milano.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 36 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 5 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 15 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 15 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 59 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°