Oare de ce nu mai arata Bucurestii a "metropola"?... Distanta dintre atmosfera orasului dinainte de daramarile si exodul din anii '80 si cea de-acum este, vorba lui Ion Caraion, astrala... Problema e ca, in raport cu orasul acesta, care nu se indreapta nici spre provincie, nici spre rural, ci, prin aspect si moravuri, doar se suburbanizeaza, ne simtim din nou tarati inapoi in anul 1990. (Pe-atunci, parca prin martie, Paul Bortnovschi avusese ideea sa organizeze o expozitie-bilant numita Bucuresti - starea orasului, la Sala Dalles.) Ne simtim azi, ca si atunci, de parca mai nimic nu s-a reparat in ranile orasului istoric daramat pe jumatate, pentru ca nu avem nicaieri un nucleu bine conservat al atmosferei vechiului oras, de la care sa porneasca renasterea capitalei noastre, atat de dorita de persoanele de meserie si de iubitorii de Bucuresti, atatia cati sunt. Iar, acolo unde, cu chiu cu vai, s-au pastrat farame din aceasta atmosfera, vin edilii cu niste "infrumusetari" care ne lasa perplecsi.
Le putem reprosa acestor personaje cu functii adminsitrative permanenta (si de trista amintire) ignorare a oamenilor de meserie - numai Partidul considera cultura un "moft" - orbirea constanta in fata mostenirii lasate generatiilor actuale de cei ce ridicau orasul si tara acum o suta cincizeci de ani si, nu in ultimul rand, stridenta suburbana cu care trateaza si gestioneaza atat proiectele de anvergura, cat si pe cele de mai mica amploare (fantani, statui), dar care jignesc privirea.
Nu l-am auzit pe nici unul dintre primarii opozitiei sau puterii, inflamandu-se in mass-media pe tema valorilor pe care le reprezinta cladirile istorice (ni se tot vorbeste de "Centrul istoric", dar Calea Mosilor, cea mai veche artera urbana din Bucuresti, nu apare niciodata in discursurile marilor nostri edili) cu patima cu care o fac fata de problema parcarilor. Tot asa, ni se