Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful statului s-a făcut vedetă matinală de televiziune

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 septembrie 2006 ·

Învăţământul românesc, mediocruPrincipala temă pe care a abordat-o Băsescu la Realitatea TV a fost cea a conflictului din învăţământ, şeful statului criticând dur atitudinea liderilor

Învăţământul românesc, mediocru

Principala temă pe care a abordat-o Băsescu la Realitatea TV a fost cea a conflictului din învăţământ, şeful statului criticând dur atitudinea liderilor sindicali. "Este o revoltă pe care o am faţă de modul cum s-au purtat în aceste ultime zile şi chemarea la boicotarea deschiderii anului şcolar. În fond, dânşii vorbesc despre salarii pentru 2007. Mai avem încă trei luni până la sfârşitul anului. Se putea lăsa ziua de începere a anului şcolar liberă de nişte acţiuni care... Chemarea asta la boicotarea începerii anului şcolar mi se pare că i-a ridiculizat şi i-a îndepărtat chiar de elevi", a spus Băsescu. El a susţinut că "în mod cert" se va ajunge ca învăţământul să primească 6% din PIB, iar salariile profesorilor vor creşte, în 2008, cu 60%, faţă de 2004. şeful statului a apreciat însă că învăţământul românesc este, potrivit standardelor internaţionale, mediocru. "Să ieşim din povestea geniala noastră şcoală. Este etichetată ca fiind o şcoală mediocră, iar olimpicii nu reprezintă nivelul şcolii", a afirmat preşedintele României.

Fără milă când se încalcă legea

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că destituirile de la SRI, SIE şi de la Parchetul General au avut drept cauză încălcarea legii. Este pentru prima dată când şeful statului face astfel de referiri. "Nu am reţineri când e vorba de schimbări din funcţii când se încalcă legea", a spus Băsescu. EL a sugerat că ministrul liberal Teodor Atanasiu - care a fost suspendat din funcţie - nu va mai reveni la conducerea Apărării, întrucât "la un procuror ştii când intri, nu ştii când ieşi". "Afirmaţia dlui Atanasiu a fost că el s-a apucat să dea cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 59 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 3 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°