Este atât de mare supărarea liberalilor pe preşedintele Băsescu, încât prin vocea lui Crin Antonescu - altminteri un „fan” al acestuia - au făcut cunoscut naţiunii că la viitoarele alegeri prezidenţiale vor arunca în bătălie un contracandidat. Cu alte cuvinte, liberalii îi vor retrage sprijnul politic celui care, prin victoria sa neaşteptată în competiţia prezidenţială, i-a impus, practic, în exerciţiul guvernării. Un exerciţiu pentru care nu s-au dovedit doar nepregătiţi...

Alianţa D.A. a fost „trucul” prin care, din două partide de 8-10%, s-a obţi-nut un bloc de peste 40! A repetat, într-un fel, experimentul Convenţiei De-mocrate care, la alegerile din 1996, a adunat „algebric” procentele mărunţite ale celor vreo 8 componenţi ai acesteia. În ciuda diferenţelor marcate de doctrină şi de viziuni, cele două partide au putut coexista, pe parcursul companiilor, datorită deciziei celor doi lideri - Stolojan şi Băsescu - care au avut capacitatea de a trece peste orgolii şi a accepta o formulă care dacă nu îi aducea la putere, măcar îi salva de la o disoluţie ce părea iminentă sub tăvălugul pesedist.

După retragerea - până azi inexplicabilă - a lui Stolojan, Băsescu a fost motorul care a tras după el întreaga construcţie, graţie atu-urilor sale populiste, cu care umplea locul lăsat de Iliescu. Specializat în victorii pe „ultimii metri”, el şi-a adjudecat preşedinţia, poziţie din care a găsit formula prin care să nu-l desemneze pe Năstase pentru formarea guvernului, deşi partidul acestuia obţinuse un scor prin care, alături de PUR, putea să pretindă acest lucru. Tăriceanu este, aşadar, produsul lui Băsescu şi orice alte raţionamente n-au o bază credibilă. Că Băsescu şi-a imaginat că acesta va acţiona la comanda sa, putând să-l mânuiască după cum va dori - este şi asta o altă problemă. Cert este că ceea ce era aproape firesc să se întâmple - alianţa fiind conjuc