Bisericuţa de lemn din Bărboşi, comuna Zau de Câmpie, monument istoric cu hramul "Sfinţii Arhangheli", a fost ctitorită după unele date pe la 1632, după altele pe la 1700, ba chiar şi în 1820. Nici cercetătorii care au întocmit în 1987 Atlasul "Biserici de lemn, Monumente Istorice din Episcopia Alba Iulia", nu au reuşit să se pună de acord, pentru că bogăţia ornamentelor de diferite epoci şi stiluri i-a derutat. Localnicii, mândri tare de bisericuţa lor, ştiu că de peste 200 de ani, strămoşii lor sunt îngropaţi în curtea vechiului monument. Ştiu că din moşi strămoşi aici şi-au găsit refugiul şi mângâierea la durere şi tot aici
s-au întâlnit la bucurie şi fericire. Sunt atât de mândri de bisericuţa lor, încât nici nu se gândesc să îşi construiască alta. "Credinţa o ţine în picioare. Slujbele preoţilor, rugăciunea oamenilor, mirosul de tămâie şi căldura lumânărilor sunt viaţa ei. Noi nici nu ne-am gândit să o închidem pentru a ne construi alta nouă. Dumnezeu vine la fiecare întâlnire cu noi în casa lui mică şi umilă, dar nepreţuită pentru bogăţia de rugăciune care s-a adunat acolo în atâta amar de vreme", ne-a spus Tarfin Luca în vârstă de 82 de ani. În timp ce ne vorbeşte despre puterea spirituală a locaşului de lemn, urcă treptele bătrâne într-un ritm destul de tineresc. Aflăm că este prim curator al bisericii de peste 21 de ani. Pentru că s-a născut aici, pentru că a crescut jucându-se printre mormintele din jurul biserici, pentrui că s-a însurat în acest locaş de cult, pentru că a îmbătrânit urcând zilnic treptele pentru a-i mulţumi Domnului pentru sănătatea pe care i-a dat-o, oamenii au hotărât că el e cel mai în măsură să aibă grijă de biserică. Şi nu s-au înşelat, pentru că dacă cineva ştie ceva despre acest loc, atunci cu siguranţă acela e Tarfin Luca. "Bisericuţa asta de lemn avea la început un clopot afurisit care nici nu suna nu ştiu cum. Aşa că t