ANCHETA Din epicureicul dandy alchimist de contraste, Bucurestiul a ajuns o toapa agresiva, bortilita, duhnitoare, cu poalele-n cap de apucaturi de tata de tractir.
Rareori mi-a cazut mai greu la suflet un verdict asa cum mi s-a intamplat in urma cu cateva saptamani, cand, in editorialul sau din "Dilema veche", Andrei Plesu (om dotat, cum se stie, cu geniul formulei) a calificat Bucurestii "un pariu pierdut"!
Chiar daca, in timp, ma obisnuisem cu ideea Bucurestilor deveniti, din oras al placerilor, gradinilor, bisericilor si birturilor - un oras blestemat, neiubit, isteric, demonizat, desfigurat si fara identitate, inca ma amageam in singuratatea inimii ca ingerul bun al "venitorelui Romaniei" va absolvi capitala de duhurile rele ale comunismului. Tot colindand ca un batran nebun ba prin Cotroceni, ba prin Bellu, dar mai ales in perimetrul Mantuleasa - Italiana - Pake - Armeneasca - Spatarului, unde inca timpul mental curge aproape interbelic, ma fortam cu disperare sa nu vad ororile care ne invadeaza-n cadenta de Godzila: cladirea bancara monstruos ridicata-n plina Calea Victoriei pe locul de odinioara al Hotelului "de France", perechea sa din Piata Aviatorilor, butaforia cinic-penibila care inlocuieste, vezi Doamne, atat de kitsch, intrarea in vechiul Teatru National de langa Palatul Telefoanelor, sufocanta dihanie de langa Biserica Armeneasca s.a.m.d., ca sa nu mai vorbim despre jalea-n care se scalda zona de satra hidoasa a Lipscanilor ori de puzderia de cladiroaie si viloaie topesti care otravesc aproape toate colturile patriarhale ale orasului, instaurand betoane sticloase, acoperisuri tipatoare, porti de fortareata medieval-insulitate, termopane, gipane si buldogi dementi, in locul geamlacului prietenos, al verandei racoroase, al nucului din fundul curtii, cu zorele pe gard, masuta sub umbrar si cotineata celor cateva gaini motate si-a cotarlei juc