La 93 de ani, o vranceanca se gandeste la ce se va intampla dupa moarte cu sufletul ei.
Batrana sta pe scaun langa masa. Are in poala un manunchi mare de leustean, din care ia din cand in cand cate-un fir si-l taie pe scandura pusa dinaintea ei. Fiecare taietura de cutit e insotita de o aplecare usoara, sacadata, a capului. Mirosul crud al ierburilor umple incaperea, deodata cu lumina amiezii. Asa mi-a povestit nana Ioana toata viata ei: taind leusteanul si ducand cate-o frunza la gura, din cand in cand. Si cred ca n-as gresi cu nimic daca as numi cele spuse de ea - "Poveste de vara cu gust de leustean".
Grija cea mare
Ioana Banu are 93 de ani. Este cea mai batrana femeie din satul Coza Vrancei. Traieste singura, intr-o casuta asezata pe o ulita marginasa, dupa ce-ai trecut podul cel mare de lemn. Baietii ei, trei la numar, mai vin din cand in cand pe la ea, ii aduc vesti din sat. Si vecinele. Mai iese si ea, uneori, la portita, ca sa vada ce mai e nou in susul si in josul ulitei. E sanatoasa. Nu se plange de boli. N-are gaini, n-are pisica, n-are caine, are numai trei tufe de fasole, un pic de patrunjel si de leustean, vreo cateva cepe si o mana de flori pe marginea cararii dinspre poarta. Le inspecteaza pe toate de mai multe ori pe zi, ca sa vada daca s-a mai deschis vreun boboc sau daca a mai crescut vreo pastaie, daca s-a rupt vreo frunza ori daca a miscat vantul vreun arac. Vede orice schimbare, nimic nu scapa de ochiul ei cunoscator. Grijile ei marunte, legate de gospodarie, s-au imputinat cu trecerea anilor, mai ales ca o alta grija, cu mult mai mare, s-a furisat in viata ei: grija cea de pe urma.
"Casa aiasta, in care stau eu, a fost vanduta de baiatul meu, si io am dreptul sa stau in ea doar cat traiesc. Nimeni nu ma poate da afara, este hartie scrisa, dar dupa aceea? Ce-o mai fi oare dupa aceea, ca vezi dumneata, mai