Stiu ca veti spune ca ati vazut/ citit/ auzit de nenumarate ori de "Visul unei nopti de vara" a lui Shakespeare, dar la fel de sigur stiu ca nu stiti aceasta noua versiune care are trimiteri la Hamlet, la Biblie sau la Sade. Care spune dureros de frontal ca iubim persoanele care seamana cu noi, oricat de mult ne-am ascunde intre machiaje si ambalaje; ca suntem nu in cautarea unui iubit sau a unei iubite, ci a reflectarii propriei noastre imagini intr-o persoana care sa ne iubeasca. Patru tineri coboara un drum in panta. Barbatii, doi la numar, merg umar la umar dupa ce, cu ceva vreme in urma, iubita unuia fusese marea dragoste a celuilalt. Femeile isi urmeaza barbatii, ii imbratiseaza, se harjonesc, se apropie sau se departeaza. Si continua sa mearga in panta, in jos, catre ceva ce nici ei nu stiu ce va sa fie. Din cand in cand se lovesc de cate un hop, il sar mai usor sau mai greu, dar n-au timp sa vada ca hopul acela e format dintr-una dintre iluziile lor spulberate. Cand toate iluziile si visele de inceput li se epuizeaza, tinerii au revelatia adevaratelor lor persoane. Fara machiaj, fara dichi seli, fara ambalaje, fara replici stiute dinainte. Si isi iau haina aceasta noua sa o poarte cu frica in lume, prin lume.

Tinerii se numesc, intamplator, Hermina si Helena, Lysander si Demetrius, pentru ca sunt eroii lui Shakespeare din "Visul unui nopti de vara". Poarta haine moderne, iar visele lor nu sunt calauzite de zanele si elfii din povesti, ci, pentru ca traiesc astazi, de tehnologie.

Pe panta aceea pe care coboara, elfii hi tech au grija sa le traga de sub picioare sperantele si iluziile, dupa ce tot ei - inainte de a-i trezi din visele lor despre iubire - le susurasera in urechi: "tu sa fii inhibata", "tu sa ramai fidel si cand nu mai iubesti".

E cea mai emotionanta secventa din noua montare a lui Victor Ioan Frunza cu "Visul unei nopti de