Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansare - Bertzi are un Best of

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 septembrie 2006 ·

"Best of 06", albumul pe care interpretul Ducu Bertzi il va lansa maine, este o selectie a celor mai solicitate piese in concerte si la radio, reorchestrate de Adi Ordean.

Lansarea albumului va avea loc maine, de la ora 14:00, la Green Hours, de ziua de nastere a solistului (impli-neste 51 de ani). Ducu a lansat pana in prezent sase albume: "Acest «Best of» intentionam sa-l inregistrez cu cativa ani in urma, insa m-am vazut nevoit sa-l aman din cauza concertelor si turneelor. Apoi am fost preocupat si de finalizarea proiectului «Cantece din Maramures»".

COLABORARE. La acest album, el a lucrat cu Marius Batu si cu Mihai Nenita si, nu in cele din urma, cu Adi Ordean. In copilarie, Ducu a cantat la vioara timp de opt ani, dupa care, in anii de liceu, si-a cumparat o chitara. La scurta vreme si-a infiintat trupa rock "Mi Bemol Rock". In 1973 renunta la rock in favoarea folk-ului, castigand trofeul la Festivalul de muzica si poezie din Sighet. A debutat la Cenaclul Flacara in 1976, iar trei ani mai tarziu a participat la prima sa inregistrare radiofonica cu piesa "Cand s-o-mpartit norocul". In peste 30 de ani de activitate, numarul spectacolelor a ajuns la 4.000. In 2003, artistul a pus pe picioare proiectul "Ducu Bertzi si invitatii sai". Impreuna cu Florian Pittis, Marius Batu si Mihai Nenita, Bertzi a realizat o serie de sase spectacole la Teatrul Nottara, ce au fost prezentate si in turneele din tara si din strainatate. Ducu Bertzi este si om de radio, emisiunea sa, "Omul cu chitara", de la Radio Romania Actualitati implinind noua anisori. La multi ani! "Best of 06", albumul pe care interpretul Ducu Bertzi il va lansa maine, este o selectie a celor mai solicitate piese in concerte si la radio, reorchestrate de Adi Ordean.

Lansarea albumului va avea loc maine, de la ora 14:00, la Green Hours, de ziua de nastere a solistului (impli-neste 51 de ani)

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum o ora
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Incident la o fermă de animale din judeţul Argeş: Cinci bărbaţi au ajuns la spital şi peste 50 de oi au murit, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor

News.ro acum 42 minute
Cinci bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. ”La data de 15 iunie a.c., în jurul

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 26 minute
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 2 ore
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 3 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum o ora
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°