Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşenii au câştigat conduşi prin telefon

Publicat in Adevarul, joi 21 septembrie 2006 ·

Poli Iaşi a învins cu 1-0 pe UTA Arad în prima partidă a etapei a opta a Ligii I, cu un gol marcat de Sarici în minutul 30. Moldovenii nu l-au avut pe banca tehnică pe antrenorul Ionuţ Popa, Poli Iaşi a învins cu 1-0 pe UTA Arad în prima partidă a etapei a opta a Ligii I, cu un gol marcat de Sarici în minutul 30. Moldovenii nu l-au avut pe banca tehnică pe antrenorul Ionuţ Popa, care a plecat la Arad pentru înmormântarea socrului său. Chiar şi aşa, Popa a fost aproape de elevii săi, cărora le-a vorbit înainte de meci prin intermediul unui telefon mobil dat pe speaker. În plus, antrenorul a urmărit partida la televizor şi a comunicat în permanenţă cu secundul Narcis Ciocârlan. "A fost un meci important pentru noi şi îi dedicăm victoria lui Ionuţ Popa. Am ţinut legătura cu el în timpul meciului şi la sfârşit el i-a felicitat pe jucători", a precizat Ciocârlan. În tabăra arădenilor se adună nori negri, UTA fiind la a treia înfrângere consecutivă fără gol marcat. "Deşi jocul nu fost dominat de ieşeni, noi nu am reuşit să ne creăm ocazii de gol. Este al treilea joc pe care îl pierdem şi trebuie să înţelegem că suntem la un minus doi îngrijorător (n.r. - în clasamentul adevărului), şi ne apropiem de nisipurile mişcătoare. Nu putem obţine un rezultat pozitiv dacă nu reuşim să punem în pericol poarta adversă", a declarat antrenorul arădenilor care va putea conta pe serviciile atacantului Sabin Ilie, care s-a înţeles cu clubul şi va evolua la Arad în următorii doi ani. În etapa următoare, "Bătrâna Doamnă" va avea o misiune dificilă pe teren propriu, unde va primi vizita lui CFR Cluj.

Poli Iaşi UTA 1-0 (1-0)

A marcat: Sarici (30)Poli Iaşi: Brăneţ - Ad. Toma,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 52 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 24 minute
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 3 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 7 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 6 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°