Cea mai la indemana eroare pe care o recomanda istoria foarte recenta a fotbalului romanesc ne indeamna sa facem confuzia intre Nationala si meciul de la Kiev. Faimosul meci de la Kiev. Dar e Steaua dovada unei reveniri de ansamblu care cuprinde si inalta toate echipele importante ale fotbalului romanesc? Raspunsul e totuna cu intrebarea pe care incercam sa o ascundem in spatele exceptiei stralucite de la Kiev: de ce joaca Nationala atat de uniform de prost, exact in clipa in care Steaua da semne clare de desprindere, iar Rapid dovedeste, imediat mai apoi, ca poate face opozitie interna eroilor reveniti de pe frontul ucrainean? Victorie prin neprezentare Daca e, cu adevarat, importanta si nu e doar egala cu sutele de mii si milioanele de euro pe care le canta televiziunile, victoria Stelei la Kiev e, de la un cap la altul, despre Nationala. Totul vorbeste in aceasta victorie despre impasul Federatiei si al principalei ei echipe de club, cunoscuta sub titulatura generica de echipa Nationala a Romaniei. Decalajele sunt clare. Ele incep cu antrenorul. In conditii egale sau aproape egale de lot, Cosmin Olaroiu are capacitate intelectuala si putere de motivatie, Piturca are doar o mutenie desavarsita care da Nationalei un enorm apetit pentru jocul nul si alb, lateral si nedefinit. Acelasi scor in paralela cu Rapid: Razvan Lucescu, un post-adolescent talentat, dar, in definitiv, un nou venit in biblioteca ideilor tactice, e infinit mai ramificat, mai interesant si mai productiv decat Piturca. Insa impasul Nationalei e mai vast decat mica parcela de desert de care se ingrijesc aroganta si ignoranta lui Piturca. Prima echipa de club a Federatiei e si expresia unei lipse de motivatie reimprospatata cu fiecare nou meci si turneu de calificare. La ce bun? - scrie mic si in relief pe tricouri, imediat sub emblema FRF. Chiar asa: la ce bun ne-am califica? Care e sensul meciurilor