Bombe, dinamita stransa la chimirul de sinucigas, masini-capcana. Masacre, maceluri, mormane de raniti. Actualitatea (globalizata, gratie factorului CNN) e tot mai des compusa din hemoglobina, panica banalizata si aparent la fel de globalizata incapacitate politica de a stopa atacurile teroriste.
Nimic nu e sigur, fie ca ne miscam profesional, stam locului sau ne petrecem vacantele in statiuni cu rating de securitate "garantat". Ce-i drept, omul obisnuit se... obisnuieste. A devenit fatalist, mizand pe statisticile care-i sunt deocamndata favorabile. Inca are impresia ca daunele sunt mereu pe la altii, chiar daca proximitatea dezastrului sperie, iar hazardul il poate viza taman atunci cand se asteapta mai putin.
Aceasta lume care a luat-o razna nu e facuta sa se schimbe prea curand si nici prea usor. Cresterea economica mondiala nu a stins maladiile cronice, malnutritia, subfinantarea sistemelor de sanatate publica, analfabetismul sau rivalitatile interetnice. Millenium Goals - adoptate de ONU in 2000 - par sa-si confirme titulatura: se pare ca avem nevoie de un mileniu pentru a metamorfoza combinatia tipic umana de nedreptate, abuz, cupiditate si egoism indiferent la suferinta intr-o poveste de dragoste intre semeni egali, fraterni si (realmente) liberi.
Am vazut recent un film (artistic!) despre genocidul din Rwanda. Cati dintre incitatorii sau executantii acelor orori au fost pedepsiti de tribunalul international constituit tocmai pentru a-i judeca pe vinovati? Cine a deplans cu adevarat milionul de victime, cu exceptia bocitoarelor profesioniste din secta seminariala a ONG-urilor umanitare? Fenomenele de acest calibru, dar si starea de urticarie ideologica si pojar fundamentalist care alimenteaza terorismul islamic se manifesta in continuare aproape nestanjenit, cu toate ca neoconservatorismul american - axat pe riposta hotarata - a incercat sa