Secolul XX a fost caracterizat in multe privinte ca iesit din comun - prin curba accelerata a cresterii populatiei globului, printr-o dezvoltare tehnologica exploziva, prin ascensiunea si prabusirea sistemelor fundate pe ideologii totalitare - comunismul si fascismul/nazismul -, prin conflictele sangeroase culminand cu cele doua razboaie mondiale. Si enumerarea ar putea fi, desigur, continuata.
S-a vorbit si s-a scris insa mai putin despre un alt fenomen care a atins in veacul trecut o virulenta si proportii nemaiintalnite in istorie, anume despre alungarea a milioane si milioane de oameni, a unor populatii intregi de la vatra existentei lor seculare. Urmare in parte a destramarii unor mari imperii multinationale (otoman, tarist, austro-ungar) sau a imperiior coloniale (britanic, francez), in parte a credintei naive ca statul monoetnic ar fi capabil sa rezolve definitiv vechile rafuieli, dar si o consecinta a delirului paranoic al nationalismului agresiv si al rasismului, a violentei si a urii dezlantuite de ororile razboiului, precum si a repetatelor modificari ale frontierelor nationale, ideea epurarii etnice, cu tot cortegiul ei de silnicii si suferinte de neimaginat, a fost nu o data promovata ca solutie salvatoare, inscrisa cu mandrie in conventii si tratate internationale, legitimata chiar prin pecetea unor foruri de talia Ligii Natiunilor, pana sa fi ajuns - nu fara ezitari si chiar impotriviri - a fi scoasa in afara legii. Intr-o hotarare a Comisiei pentru Drepturile Omului a O.N.U., adoptata la 17 aprilie 1998, se afirma (art.4/2) ca "Nimeni nu poate fi silit
sa-si paraseasca locul de domiciliu" si ca (art.6) "Este ilegala orice practica sau politica care are drept tel sau efect sa modifice, prin alungare, stramutare si/sau stabilire de colonisti, sau printr-o combinatie a acestora, componenta demografica a unei regiuni unde e statornicita o