de dărăpănat şi de murdar ca în fiecare zi. Puradeii se întreceau cu câinii betegi care o zbugheau din curţile interioare, în vreme ce studenţii de la Arte Plastice şi voluntarii de la de dărăpănat şi de murdar ca în fiecare zi. Puradeii se întreceau cu câinii betegi care o zbugheau din curţile interioare, în vreme ce studenţii de la Arte Plastice şi voluntarii de la ONG-uri preocupaţi de imaginea Bucureştiului amenajau… festivitatea. Indiferent de scopul cu care se perindau oamenii în zona Lipscani, toţi strâmbau din nas din acelaşi motiv: mirosul iute, de ţi se stinge ţigara, vorba unui coleg gazetar, al urinei scurse pe trotuarele Centrului Istoric.

"Este cumplit! Credeţi că oamenii ăştia, ce-or fi ei, ţigani sau români, au WC-uri? Aici nu există canalizare, aşa cum nu există nicio condiţie normală de trăit!", povesteşte Cristian, patronul unei terase din zonă. După ce i-a ţâşnit apa prin podea, el a trebuit să schimbe toate ţevile până la cea principală, din stradă.

"O zi din viaţa locuitorilor de pe Lipscani"

Trei bucăţi mari de pânză, întinse pe faţada coşcovită a unui imobil de pe strada Smârdan, aşteaptă să fie "împodobite" de creaţia unor specialişti. Pe peretele din spate al aceleiaşi clădiri, alţi artişti se vor juca cu lumini în culori şi forme diferite. Totul pentru a-i distrage bucureşteanului privirea de la craterele din drumul pietruit, de la amestecul de bălării cu gunoaie menajere şi pentru a uita să ne mai întrebăm "Cum de locuiesc în buricul Bucureştiului, în Centrul Istoric, o groază de rromi şi de oameni fără slujbe?". Până să aflăm răspunsul, vom putea afla totuşi cum trăiesc ei zi de zi. "Le-am dat câte un aparat de fotografiat de unică folosinţă, ca să fotografieze ceea ce li se pare cel mai relevant din locul unde trăiesc", detaliază proiectul "O zi din viaţa locuitorilor de pe Lipscani", Mihaela Miron, responsabi