Francois Weyergans, Trei zile cu mama, traducere de Dan Radu Stanescu, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 210 pag.
Scriam intr-un numar trecut despre criza in care a intrat romanul francez contemporan: in ciuda numarului mare de scriitori harnici, cu toate ca virtuozitatea stilistica si artificiile de constructie sunt epatante, impresia generala e a unei spume cu arome artificiale, a unor voci mai mult sau mai putin "lucrate", care canta cu tra-la-la fiindca nu prea mai au ce spune. Cartea pe care vi-o recomand azi e si ea ilustrarea acestui simptom, dar merita citita din doua motive. Primul ar fi ca a luat anul trecut Premiul Goncourt, fiind in mod surprinzator preferata romanului lui Michel Houellebecq, Posibilitatea unei insule, lansat cu enorm tam-tam mediatic si considerat favorit. (Cum si traducerea acestuia a aparut de curand tot in "Biblioteca Polirom", aveti posibilitatea de a le compara si a judeca singuri cui i s-ar fi cuvenit prestigiosul premiu.) Houellebecq e un critic virulent al tendintelor sinucigase ale societatii contemporane, scandalos de "incorect politic", consistent si cu miza mare. In plus, are la activ fulminante succese internationale, precum Particulele elementare si Platforma (traduse si la noi), e mult mai cunoscut si mai comentat decat melancolicul Weyergans, e un scriitor vedeta. Al doilea motiv ar fi ca Trei zile cu mama e mai usor si mai placut de citit, mai simpatic-sentimental, nu-ti biciuieste imaginatia cu idei si scene socante, are rafinamente dulci-amarui, foarte frantuzesti. Poate de aceea membrii Academiei Goncourt - scriitori cu totii in varsta - l-au preferat pe romancierul spumos de 65 de ani celui de 48, viguros si brutal, apreciat mai ales de tineri. Pe scena literara franceza, Francois Weyergans e simpatizat cu ironie, fiind identificat cu naratorul din autofictiunile sale, un scriitor profesionist mereu