Doamna Monica Macovei a intrat în politică pe o filieră patentată în precedenta guvernare de centru-dreapta. Şi atunci, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, care se remarcaseră prin sprijinul acordat forţelor politice victorioase, au fost cooptaţi pe diferite paliere ale administraţiei, în funcţii care urmau să acorde reprezentativitatea dorită noii Puteri. Sunt celebre „promovările” din mandatul lui Emil Constantinescu, când atât la Preşedinţie, Televiziunea Naţională şi chiar în Guvern au fost numite persoane lipsite de calificarea necesară, cărora doar imaginea nu le-a putut ţine loc de competenţă. În decembrie 2004, în graba formării unui guvern forţat de Traian Băsescu, două din reprezentantele de frunte ale unei Fundaţii cu activităţi susţinute au fost plasate, una la Cotroceni – Renate Weber –în funcţie de consilier, iar cealaltă la Palatul Victoria – Monica Macovei, pe postul de ministru al Justiţiei. Nici astăzi nu este prea limpede de ce susţinere politică a beneficiat Monica Macovei şi se poate doar presupune o filiaţie democrată, în absenţa unei înregimentări de facto. .

Monica Macovei şi-a dobândit portofoliul graţie disputelor publice pe care le-a generat cu regularitate în special pe parcursul mandatului Rodicăi Stănoiu şi în care a militat pentru o reformă a justiţiei care nu avea să se mai potrivească cu modelul pe care l-a susţinut ea însăşi. Fosta militantă civică a venit la minister într-unul dintre cele mai delicate momente: acela în care reforma justiţiei, solicitată cu insistenţă de forurile europene, se ciocnea cel mai dur cu noile forme, încă nerodate, de auto-administrare a acesteia. Monica Macovei a avut în faţa sa un CSM încărcat de orgolii şi de dificultăţi de înţelegere, pe care l-a tratat cu aroganţă şi într-o manieră de vătaf trimis de stăpân să-i pună cu botul pe labe pe lucrătorii recalcitranţi. Fire prea directă, poat