Nu credeam sa-nvat, iar si iar, a trai in plin absurd, intr-o lume pe dos, dominata pina la saturatie de confuzie si de fantomele trecutului. O lume in care o echipa de zgomote – bine instrumentata – incearca din rasputeri sa ne convinga ca raul cel mare al societatii romanesti se trage (acum si intotdeauna) de la cei care inainte de 1989 au fost perceputi ca disidenti si, dupa 1989, ca fondatori si sustinatori ferventi ai societatii civile si ai valorilor fundamentale ale democratiei.

E straniu sa vezi ca, dupa saisprezece ani de la caderea regimului comunist, printre cei mai zgomotosi „raspindaci“ ai zvonurilor si acuzelor de tot felul se regasesc nume „vechi“ (si invechite in rele, imi vine sa adaug), precum Mihai Pelin, Ion Cristoiu, Vadim Tudor, Vladimir Alexe, dar si mai recente, ca Victor Roncea, personaje dubioase, care s-au remarcat de-a lungul perioadei de tranzitie prin frenezia cu care s-au straduit – fiecare in felul lui – sa compromita oameni si institutii, in gazete de tot felul. Unele dintre acestea fie apartin unor fosti ofiteri de Securitate, gen Dan Voiculescu – decis sa demonstreze, pentru a-si ascunde propria culpa, ca toti cei care au lucrat la stat inainte de 1989 au colaborat cu Securitatea! –, fie sint imunde foi de scandal, specializate in improscarea cu noroi a tot ceea ce le ameninta existenta pe scena publica, finantate si pilotate de personaje strins legate de vechea, noua si eterna Securitate.

O astfel de campanie de maculare a tuturor celor care de-a lungul timpului au jucat un rol important in constituirea societatii civile are un dublu scop: compromiterea intelectualilor – in special a celor care, atit inainte de 1989, cit si in ultimii saisprezece ani, au refuzat sa faca jocurile serviciilor secrete – si protejarea, cu orice pret, a adevaratilor responsabili de crimele regimului comunist, ca si de intirzie