Presa italiană a dedicat, ieri, spaţii ample aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. În timp ce cotidiene precum "La Repubblica" sau "Il Giornale" s-au mulţumit să treacă în Presa italiană a dedicat, ieri, spaţii ample aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. În timp ce cotidiene precum "La Repubblica" sau "Il Giornale" s-au mulţumit să treacă în agendă evenimentul, "Corriere della Sera" a prezentat, în cadrul unui reportaj realizat la graniţa dintre România şi Bulgaria, o Românie fără maşini, fără străzi asfaltate, în care "şchiopătează chiar şi câinii şi pisicile, pentru că se joacă cu ele copiii sau pentru că adulţii le calcă în picioare". "Corriere della Sera" titrează: "Satul mutilaţilor pleacă să cerşească la Milano". "Născuţi fără asistenţă medicală, abandonaţi în orfelinate. Când instituţiile s-au închis, nu aveau familie, nici serviciu. Nu au mâini şi picioare, pentru că le-au fost mutilate", scriu jurnaliştii italieni. Reportajul este realizat la Segarcea, la graniţa dintre cele două state pentru care UE tocmai şi-a deschis porţile. Segarcea este locul de baştină al unui cerşetor care îşi face veacul 12 ore pe zi la semafoarele din Milano. Potrivit articolului, "în Italia, dacă se găseşte semaforul potrivit, se pot face bani", nu se câştigă doar 300 de euro pe lună, ca la semafoarele din Bucureşti. "În România meridională, la graniţa cu Bulgaria lipsesc automobilele. Lipsesc străzile asfaltate. Din Segarcea şi Balş, ambele localităţi având 20.000 locuitori, se pleacă. Chiar şi bătrânii schilozi sfârşesc prin a cerşi la semafoarele din Milano", scrie autorul Andrea Galli. România, care abia a primit vestea intrării în UE, este, potrivit reportajului, o Românie din care oricine vrea să emigreze. E de ajuns să aibă paşaport şi să ia autobuzul din Craiova, plătind 200 euro pe bilet, până la Milano.